Marcel Ivanov, propunerea PLUS Tulcea pentru funcția de prefect al județului

Marcel Ivanov, noul prefect al județului Tulcea

Nominalizarea PLUS Tulcea pentru funcția de prefect al județului este Marcel Ivanov, numirea acestuia urmând a fi oficializată de către Guvernul României. Decizia vine în urma renunțării lui Ștefan Bicov, din motive personale, la nominalizarea primită pentru a ocupa această funcție.

Reamintim faptul că ambii candidați au fost câștigătorii competiției interne a PLUS Tulcea pentru desemnarea noului prefect. În urma votului membrilor PLUS și a punctajului obținut din partea unei comisii de evaluare, Marcel Ivanov și Ștefan Bicov s-au clasat pe primele două locuri, numele lor fiind trimise către Biroul Național al PLUS pentru decizia finală.

„Am intrat de la bun început în competiția internă pentru desemnarea candidaților la funcția de prefect cu dorința de a schimba în bine administrația locală. Pentru asta am candidat la alegerile locale și pentru asta am intrat în politică. Indiferent care ar fi fost funcția ocupată în Prefectura Tulcea sau în alta parte, principiile, obiectivele și dorința de muncă ar fi fost aceleași. Așa am fost învățat prin natura formării profesionale pe care am avut-o. Sunt conștient că de acum, în funcția de prefect, responsabilitatea va fi și mai mare. Însă niciodată nu m-am dat la o parte atunci când a fost dificil“, a declarat Marcel Ivanov.

Cât privește numele viitorului prefect, merită menționat că Marcel Ivanov este parte a administrației publice locale, fiind consilier local al Comunei Somova. Fost cadru militar, comandant de navă, scafandru de bord, Marcel Ivanov a participat la numeroase misiuni militare și civile, în situații de urgență sau critice. A absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“, dar este și licențiat în informatică, iar în ultimii ani s-a implicat activ în comunitatea din care face parte prin implicarea sa politică în PLUS.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*