Administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, a întâmpinat miercuri, 5 aprilie, la Casa Avramide, o delegație a Casei Regale a României, alcătuită din Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală, Principesa Sofia, aflate într-o vizită oficială de două zile în județul Tulcea.
Astfel, într-un cadru mai puțin formal, din care au mai făcut parte George Șinghi, viceprimar al municipiului, și reprezentanți ai conducerii Liceului de Arte „George Georgescu”, distinsele prezențe regale s-au întâlnit cu un grup de „artiști” ai liceului menționat.
În deschiderea întâlnirii, administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, a adresat un mesaj de bun-venit Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și Alteței Sale Regale, Principesa Sofia:
„Îmi revine deosebita plăcere de a vă întâmpina astăzi la Tulcea, în cadrul acestei onorante vizite inițiate pe meleagurile noastre. Înainte de toate, pentru că recent Majestatea Voastră și-a sărbătorit aniversarea zilei de naștere, permiteți-mi să vă urez viață lungă, sănătate și aceeași energie pozitivă care vă caracterizează și să vă transmit recunoștința noastră pentru reperele și îndemnurile pe care Majestatea Voastră le promovează cu stăruință în societatea românească. Vă mulțumim, Majestate, și vă dorim multă sănătate și puterea de a duce mai departe misiunea dumneavoastră pentru binele României! În aceste zile, veți vedea o parte din frumusețile Tulcei și în acest sens, vreau să remarc că aici nu avem numai Delta Dunării, gastronomie locală autentică, cetăți medievale, ci avem cea mai frumoasă și mai prețioasă rezervă a noastră – oamenii. Astfel, vă vom dezvălui una dintre valorile de neprețuit ale locului, mai exact tinerii talentați ai Liceului de Arte „George Georgescu”, care ne vor încânta cu creațiile lor“.
Seara regală s-a încheiat cu un tur al Casei Avramide, inima vieții culturale tulcene.
Programul vizitei oficiale la Tulcea a celor doi reprezentanți la vârf ai Casei Regale a României, va mai cuprinde și alte întrevederi, între care se numără o întâlnire cu reprezentanți ai comunităților etnice locale, precum și artiști și meșteri populari reprezentativi, prilej cu care vor avea loc discuții centrate pe punerea în valoare a oamenilor și produselor care dau identitate zonei, precum și identificarea de oportunități, proiecte și inițiative de interes ale minorităților județului nostru, care ar putea beneficia în perspectivă de sprijin din partea Casei Regale a României.
Be the first to comment