Locuitorii municipiului Tulcea au parte de o surpriză din partea autorităților locale. S-a dat drumul la patru proiecte de amploare ce prevăd realizarea de rețele de canalizare pentru ape pluviale, reabilitarea totală a mai multor străzi, iar ca bonus, pe o stradă ce până acum a fost în beznă, se vor monta stâlpi de iluminat public.
Bugetul local pe anul 2018 a cuprins și lucrări de reabilitare și modernizare a câtorva străzi din municipiul Tulcea, pentru unele dintre ele, contractele fiind deja semnate, iar la altele, licitațiile nefiind încă finalizate. Primarul Constantin Hogea se arată optimist și spune că până la sfârșitul anului, aceste cinci lucrări ar trebui să fie finalizate.
Prima de pe lista municipalității este lucrarea „Rețea canalizare ape pluviale str. Navaliștilor“ – cartier Dallas, pentru care contractul a fost deja semnat la începutul lunii martie. Prețul lucrării, în urma licitației, este de 620.679,30 lei + 117.929,07 lei TVA, contractul fiind câștigat de către firma S.C. Gaz Control S.R.L. și are o valabilitate de 42 de luni, din care 6 luni de execuție și 36 de garanție.
Execuția acestei lucrări are ca scop rezolvarea problemelor de surpări de mal în urma ploilor, când pământul se prăbușește peste calea ferată, riscând totodată să afecteze și siguranța blocurilor din apropiere.
Ca o coincidență nefericită, firmei care de-a lungul timpului a câștigat mai multe contracte cu Primăria Tulcea, i s-a cerut falimentul. În data de 15 martie la Tribunalul Constanța a fost înregistrat dosarul având ca subiect „Faliment“, S.C. Fabet S.A Tulcea care se ocupă cu „Fabricarea altor produse din minerale nemetalice“ fiind firma care a inițiat cererea în instanță pentru recuperarea unor datorii.
Aceasta nu este singura dintre lucrările proaspete scoase de Primăria Tulcea la licitație și câștigate de către S.C. Gaz Control S.R.L. Aceasta, împreună cu S.C. Mixtura S.R.L. se vor ocupa de reabilitarea totală a infrastructurii rutiere, de pe strada Tudor Vladimirescu, cea care face legătura dintre străzile Victoriei și Unirii, lucrare ce implică și schimbarea infrastructurii de apă menajeră, apă curentă și termie de pe această stradă și, în final, turnare de covor asfaltic. Aici, municipalitatea va preda amplasamentul pentru începerea lucrărilor la începutul lunii aprilie.
Înainte de asta, S.C. Mixtura va primi de la Primăria Tulcea pentru realibilitarea totală a infrastructurii rutiere, de pe următoarele străzi: Walter, Chindiei și Cicerone
S-a finalizat licitația pentru reabilitarea străzilor din municipiul Tulcea, prin lucrări de plombare, acestea urmând a fi demarate la începutul lunii aprilie să se treacă la execuție.
În ceea ce privește lucrarea pentru strada Barajului – varianta de la Peco până la intersecția cu strada Isaccei, câștigătorul va fi stabilit în jurul datei de 15 aprilie, după licitație, iar dacă nu există contestații, lucrările ar putea începe aici în luna mai.
„Pentru strada Barajului au fost alocați peste 8 milioane de lei cu TVA. În funcție de cum se va mișca constructorul câștigător, ar putea ca lucrarea să o termine până la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie. Dacă nu va fi posibil, proiectul prevede continuarea lucrărilor și în primăvara anului 2019. Pe lângă covorul asfaltic, aici va fi realizat și un trotuar pe partea dreaptă. De asemenea se vor monta și stâlpi de iluminat“ a precizat primarul Constantin Hogea pentru TLnews.ro.
Tot pe strada Barajului se va mai construi un sens giratoriu în zona Kaufland care să preia din traficul rutier.
Dar cu locuitorii din Suburbia Tudor Vladimirescu , cum ramane cu canalizarea ?