Locuință afectată de incendiu în localitatea tulceană Turcoaia

Locuință afectată de incendiu în localitatea Turcoaia. FOTO ISU Tulcea

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină în seara zilei de miercuri, 1 decembrie, pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Turcoaia.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului s-au deplasat salvatorii Secției de Pompieri Măcin, alături de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Turcoaia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Incendiul, ce se manifesta cu flacără în bucătăria și la acoperișul casei și se propagase la o anexă din apropiere, a fost lichidat după aproximativ două ore. În urma evenimentului au ars aproximativ 30 mp din acoperișul locuinței, un aragaz, mobilier de bucătărie și circa 20 mp din acoperișul anexei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un aparat de gătit lăsat în funcțiune nesupravegheat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*