La Tulcea se ține tabăra creștină „În căutarea unui prieten“

70 de copii participă la tabăra creștină „În căutarea unui prieten“. FOTO Episcopia Tulcii

În perioada 2 – 12 iulie se desfășoară la Tulcea, sub patronajul Episcopiei Tulcii și al Inspectoratului Școlar Județean, tabăra creștină „În căutarea unui prieten“, ediția a II –a.

Participanții sunt 70 de elevi de gimnaziu din 38 de parohii rurale de pe teritoriul episcopiei, cu rezultate bune la învățătură, dar care provin din familii dezavantajate material și social.

Manifestarea își propune să valorizeze cele 5 laturi ale ființei umane prin valorificarea potențialului fizic și psihic, organizarea rațională a timpului liber și completarea lacunelor activității instructiv – educative.

Cazarea și masa sunt asigurate în cadrul căminului Seminarului Teologic „Sf. Ioan Casian“din Tulcea, iar activitățile sportive se derulează pe terenul de sport al Colegiului Dobrogean „Spiru Haret“ – Tulcea.

Copiii sunt implicați în manifestări recreative, educaționale, sportive, sociale, cultural – artistice, îndrumați fiind de preoți și profesori, atât de religie cât și laici.

Programul celor 10 zile de tabără cuprinde înviorarea de dimineață, rugăciunea, ateliere de creație, literare, de bune maniere, de prim ajutor, filme, cateheze, vizite la muzee și mănăstiri.

Susținerea financiară a taberei a fost realizată din sume alocate de către Centrul Eparhial, Protopopiatele Tulcea, Babadag și Niculițel și parohii, precum și o serie de agenți economici din municipiu.

În deschiderea evenimentului, Preasfinția Sa, Visarion, episcopul Tulcii, a săvârșit rugăciunea de binecuvântare și adresându-le cuvânt arhieresc prin care a felicitat organizatorii și le-a urat copiilor petrecerea timpului cu folos atât spre cunoașterea celor din jur cât și spre descoperirea prin ei a lui Hristos.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*