Joi, începând cu ora 10.00, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, au participat la o întâlnire cu reprezentanții Programului Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM), cu potențiali beneficiari ai acestui Program (primari din județ, reprezentanți au federațiilor de pescari etc.)
Este vorba despre un eveniment de promovare a Programului Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime, organizat la Tulcea. Foarte mulți potențiali beneficiari ai acestui program au putut afla, direct de la factorii responsabili, toate informațiile necesare pentru posibilitatea de accesare a unor sume cât mai mari asigurate din fonduri europene.
Discuțiile au fost deschise de Alexandru Potor, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și au fost continuate de Ciceronis Cumpănășoiu, director general AM POPAM, respectiv de Nicolae Dimulescu, președinte ANPA.
În cadrul discuțiilor, au fost prezentate cele mai importante măsuri pentru beneficiarii din județul nostru, cele referitoare la modernizarea porturilor, locurilor de debarcare, a adăposturilor pescărești, dar și cele referitoare la diversificarea activității pescarilor (restaurante cu specific pescăresc, turism etc).
„Cred că astfel de discuții, față în față, sunt extrem de importante pentru implementarea unor proiecte în cadrul acestui program. Este un schimb de informații la fața locului, mult mai relevant pentru potențialii beneficiari decât informațiile foarte tehnice pe care le transmitem noi în teritoriu“, a spuns Alexandru Potor, secretar de stat.
„Știu că sunt probleme legate de cuantumul co-finanțării, iar aici trebuie să discutăm și să vedem ce se poate rezolva la nivel național și mai știu, de asemenea, că există o anumită temere la nivelul operatorilor privați de a investi sumele necesare pentru accesarea fondurilor asigurate prin POPAM. Această a doua problemă cred că poate fi soluționată printr-o comunicare corectă și eficientă direcționată concret către potențialii beneficiari. Sunt convins de oportunitatea organizării unei astfel de ședințe în teritoriu și le urez mult succes tuturor aplicanților în atragerea de fonduri europene ce ne sunt puse la dispoziție prin intermediul acestui program“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
De asemenea, domnia sa a mulțumit reprezentanților de la București pentru disponibilitatea arătată de fiecare dată în soluționarea problemelor apărute în cadrul procesului de accesare a fondurilor europene în acest domeniu.
Be the first to comment