Meteorologii au emis un Cod Galben valabil în perioada 22 martie, ora 15.00 – 23 martie, ora 20.00.
Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului,
vreme deosebit de rece;
În Dobrogea ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest și în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu
45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată.
În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.
Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de frig.
De asemenea, exista și un Cod Portocaliu, valabil in intervalul 22 martie, ora 23.00 – 23 martie ora 15.00
Fenomene vizate: ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol și vizibilitate scăzută;
În cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h și temporar 65…70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și determinând diminuarea vizibilității.
Be the first to comment