Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă în intervalul 3 octombrie, ora 4:00 – 5 octombrie, ora 9:00.
Fenomenele vizate sunt ploi în general moderate cantitativ, fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări temporare ale vântului, răcire accentuată.
În intervalul menționat, aria ploilor va fi în extindere dinspre vest și va cuprinde treptat toată țara. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, izolat
40 l/mp. Vor fi și perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie în special în Transilvania și Moldova, apoi și în regiunile sud-estice; se vor semnala averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat, posibil, vijelii și grindină.
Vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Vremea se va răci semnificativ pe parcursul zilei de joi 3 octombrie în vest și nord-vest, iar vineri, 4 octombrie și în restul teritoriului.
Be the first to comment