Jandarmii tulceni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în acest sfârșit de săptămână

Jandarmii din cadrul IJJ Tulcea. FOTO Cătălin SCHIPOR

În acest sfârșit de săptămână, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, jandarmii tulceni, împreună cu reprezentații Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea vor executa misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice pe întreg teritoriul județului Tulcea.

Jandarmeria Tulcea, împreună cu celelalte instituții cu atribuții de ordine publică, vor asigura măsurile de ordine în zona lăcașelor de cult din municipiul Tulcea cu ocazia sărbătoriri Paștelui Catolic, fiind prezenți pentru prevenirea și descurajarea producerii unor fapte antisociale, îndrumarea persoanelor precum și pentru supravegherea respectării măsurilor de protecție sanitară și a distanțării fizice.

„Facem un apel la toți cei care vor merge la biserică în aceste zile să dea dovadă de responsabilitate și să respecte normele de protecție sanitară. Jandarmii vor fi prezenți pentru protejarea persoanelor și pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta ordinea publică”, au transmis reprezentanții IJJ Tulcea.

De asemenea, în acest sfârșit de săptămână, jandarmii vor avea în vedere și desfășurarea unor acțiuni cu caracter preventiv, pentru responsabilizarea populației cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate și în alte zone de interes operativ.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*