Jandarmii tulceni, prezenți la datorie în minivacanța de Crăciun

Jandarmii tulceni, prezenți la datorie în minivacanța de Crăciun. FOTO Jandarmeria Tulcea

Jandarmii tulceni vor fi la datorie în minivacanța de Crăciun, atât în județ, cât și în municipiul Tulcea, astfel încât toate manifestările publice să se desfășoare în condiții de siguranță.

Astăzi, 24 decembrie, începând cu ora 17.00,  jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestarea cultural-artistică Sărbătoarea Moșoaielor, ce se va desfășura în Centrul Civic din localitatea Luncavița, astfel încât toate activitățile dedicate acestui eveniment să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți cei care se vor bucura de spectacole și tradiții.

“Recomandăm participanților să acorde o atenție deosebită bunurilor personale, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să supravegheze cu atenție copiii și să respecte atât recomandările organizatorilor, cât și ale forțelor de ordine.

De asemenea, pentru a preveni incidentele, vă reamintim că deținerea, comercializarea și folosirea neautorizată a materialelor pirotehnice este interzisă. Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă:

–              Orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept

–              Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani

–              Comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni

În cazul în care sunteți martorii săvârşirii unor fapte antisociale sau aveți nevoie de sprijin, vă reamintim că puteți sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie” – Jandarmeria Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*