Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, a desfăşurat în colaborare cu reprezentanţi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în zona Perişor-Periteaşca-Gura Portiţei o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol.
În jurul orei 15.00 în data de 25 aprilie, jandarmii au observat 4 persoane care descărcau scrumbie dintr-o barcă pe malul apei. Apropiindu-se au observat că în barcă se mai aflau si 42 de exemplare de sturion din specia păstrugă cu dimensiunea cuprinsă între 36-50 cm, interzisă a fi pescuită.
Celor 4 persoane cu vârste cuprinse intre 28 şi 45 de ani cu domiciliul în localitatea Murighiol şi Colina li s-au întocmit procese verbale de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 65, lit.c din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, fiind înaintate împreună cu mijloacele materiale de probă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea în vederea continuării cercetărilor, iar întreaga cantitate de peşte a fost dată în custodie unei societăţi comerciale de profil.
Be the first to comment