Jandarmii tulceni au bătăi de cap cu persoanele aflate în carantină în cartierul Bendea din Babadag, dar și cu cei din centrele de carantinare

În ultimele zile, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, aflaţi în misiune de ordine publică pentru izolarea cartierului Bendea din oraşul Babadag au depistat mai multe persoane care au încălcat măsura carantinării. Nici la centrul de carantinare, cei aflați aici nu respectă măsurile de izolare și încearcă să plece pe geam

O patrulă de jandarmi a depistat o depistat o persoană care încerca să părăsească cartierul Bendea. O alta a fost depistată efectuând acte de comerţ pe o stradă din afara zonei de carantină din oraşul Babadag. Jandarmii au întocmit pe numele celor două persoane actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal. Cea de-a doua persoană a fost transportată cu un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Tulcea la un centru de carantină instituţionalizată, urmând să suporte toate cheltuielile.

Tot în Babadag, jandarmii tulceni au depistat şi doi adulţi care se deplasau cu o căruţă, după ce au ieşit ilegal din zona de carantină Bendea. Aceştia, la vederea oamenilor legii, au fugit în direcţii diferite, însă au fost imediat interceptaţi de jandarmi. Persoanele în cauză au motivat faptul că voiau să cumpere un cal de la o persoană aflată în afara zonei de carantină. Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor în cauză şi au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal. De asemenea, cei doi bărbaţi au fost transportaţi cu un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Tulcea la un centru de carantină instituţionalizată, urmând să suporte toate cheltuielile aferente.

De asemenea, aflaţi în misiune de asigurare a ordinii publice în proximitatea unui centru de carantină instituţionalizată de pe raza judeţului Tulcea, jandarmii au constat, în urma verificărilor efectuate, faptul că un bărbat lipseşte din camera unde era cazat. În urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost depistată la scurt timp în imediata apropiere a centrului, după ce în prealabil a ieşit prin escaladarea gardului împrejmuitor.

Pe numele acestora, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal. Totodată, bărbatul a fost reintrodus în centrul de carantină instituţionalizată pentru încă 14 zile, cu suportarea cheltuielilor aferente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Jandarmii și polițiștii tulceni au depistat mai multe persoane care încercau să părăsească zona carantinată Bendea din Babadag | Tulcea NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*