Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea aduce la cunoștința angajatorilor că, întrucât starea de urgența a încetat, pentru normalizarea activității în vederea beneficierii de sumele lunare în baza convențiilor încheiate, documentele prevăzute în lege pot fi depuse în mai multe modalități.
Potrivit AJOFM Tulcea, este vorba despre tabelul nominal în original, statul de plată semnat de angajați, în copie certificată „în conformitate cu originalul” de angajator, și pontajul, în copie „în conformitate cu originalul” de angajator. Acestea se pot depune de angajator prin una dintre următoarele modalități:
- prezentare la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea;
- scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
- mijloace electronice de transmitere la distanță, conform prevederilor legale, ca urmare a deținerii unui certificat calificat, eliberat în condițiile Legii nr. 455/2001, republicată (semnătura electronică).
În condițiile în care angajatorul nu deține semnătura electronică, singurele variante sunt:
- prezentarea la sediul agenției;
- scrisoarea recomandată.
„Documentația depusă prin e-mail care nu respecta aceste condiții nu va fi luata în considerare, prin urmare rugăm redepunerea acesteia în condițiile prezentate anterior”, au transmis reprezentanții AJOFM Tulcea.
Be the first to comment