FOTO Intervenție neobișnuită a pompierilor tulceni, în munții Măcinului. Echipa de intervenție a urcat 3 km pe munte pentru a aduce la sol o femeie cu piciorul rupt
Pompierii tulceni și un echipaj SMURD au intervenit în munții Măcin pentru a-i acorda primul ajutor unei persoane rănite, o femeie în vârstă de 70 de ani.
O excursionistă a suferit un traumatism la o gleznă în timp ce se afla pe Vârful Țuțuiatu din Munții Măcin și nu și-a mai putut continua călătoria, dar nici să coboare. A sunat la 112, iar în ajutorul său a fost trimis un echipaj de pompieri al ISU Delta de la stația Măcin și un echipaj SMURD. Întrucât nu se putea ajunge cu autospeciala până la victimă, salvatorii au pornit în urcare circa trei kilometri către Vârful Țuțuiatu.
După ce au ajuns la victimă și i-au acordat primul ajutor, aceasta a fost urcată pe targă și coborâtă până la locul unde se afla ambulanța SMURD.
UPDATE
Potrivit reprezentanților ISU Delta Tulcea, apelul a fost făcut în jurul orei 17:00, iar la ora 19:25, victima a fost predată unității spitalicești.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment