Salvatorii Secției de Pompieri Măcin, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Luncavița, au intervenit în cursul nopții de marți spre miercuri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Rachelu.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat o șură baloți de lucernă și s-a propagat la o remorcă din apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 01.10, iar în urma evenimentului au ars aproximativ opt tone de furaje de lucernă (baloți) și o remorcă de tractor.
Potrivit pompierilor tulceni, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La sediul Tribunalului Tulcea s-a desfășurat duminică, 26 iunie, un exercițiu de intervenție organizat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea, […]
Be the first to comment