Salvatorii Secției de Pompieri Măcin au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de duminică, 12 septembrie, în jurul orei 04.35, pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Carcaliu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, 14 subofițeri s-au deplasat de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul casei. Pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ o oră. În urma evenimentului au ars aproximativ 25 de metri pătrați, dar, din fericire, nu au fost victime sau persoane rănite”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Dr. Ion Dragomirișteanu, medic primar urolog, colaborator la Ovidius Clinical Hospital, vorbește în acest videoeditorial despre cancerul de prostată, una […]
Be the first to comment