Jandarmii tulceni au fost solicitați să intervină duminică seară, în jurul orei 20.00, pe o stradă din municipiul Tulcea, după ce doi bărbați au consumat alcool, iar apoi s-au luat la bătaie, unul dintre ei cerând ajutorul oamenilor legii.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, la fața locului militarii au identificat bărbatul care a reclamat fapta, întins pe asfalt, cu urme vizibile de violență la nivelul feței. Întrucât acesta acuza dureri în zona toracelui și capului, jandarmii au solicitat un echipaj de ambulanță care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Tulcea pentru mai multe îngrijiri de specialitate.
Din verificările efectuate a reieșit faptul că cei doi au consumat mai multe pahare de vin, iar pe fondul unor neînțelegeri, reclamantul a împins-o pe mama celuilalt bărbat, care este nevăzătoare și de-aici nu a fost decât un pas până la scandal și lovituri cu pumnii și picioarele.
Bărbatul reclamat s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Be the first to comment