Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a primit o delegație a orașului Izmail din Ucraina, în frunte cu primarul Andrii Abramchenko.
Delegația ucraineană, din care a făcut parte și viceprimarul Rodion Abashev, a răspuns invitației Consiliului Județean de a participa la o întâlnire de lucru pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în cadrul „Înțelegerii de cooperare între orașul Izmail și județul Tulcea“.
Discuțiile au privit stadiul proiectelor din cadrul programului european de finanțare Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, dar și proiecte pe alte programe de finanțare.
Este vorba, în primul rând, de patru proiecte care au fost depuse spre finanțare de către Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos“ în cadrul acestui program operațional, în valoare de peste 6 milioane de euro, în consorțiu – instituții publice din județul Tulcea în parteneriat cu Primăria Izmail, după cum urmează:
- CBC Connect Trans, proiect cu un buget final de 2,3 milioane de euro, care în ceea ce privește județul nostru se referă la reabilitarea unui kilometru de drum la Isaccea, realizarea unui Trans Hub în Isaccea, implementarea unui sistem de monitorizare trafic în Isaccea și Tulcea
- CBC Health Net, proiect cu un buget final de 1,4 milioane de euro, care vizează, pentru județul Tulcea, reabilitarea secției de ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, implementarea sistemului transfrontalier de telemedicine și sesiuni de capacity building pentru personalul specializat din spitale
- CBC Safety, proiect cu un buget final de 1,4 milioane de euro, pentru județul nostru referindu-se la extinderea sediului Poliției Locale Tulcea, instalare sistem de montorizare camere inteligente, renovare și modernizare a 6 posturi de poliție locală (3 în municipiu și câte unul la Isaccea, Luncavița și I.C. Brătianu), dar și achiziția unei ambarcațiuni speciale de monitorizare a traficului pe Dunăre
- EFIGE, proiect cu un buget final de 1,1 milioane de euro, care pentru județul Tulcea prevede realizarea unui centru mobil expozițional transfrontalier.
„Mă bucur foarte mult de prezența dumneavoastră aici și, chiar dacă în ultimul timp nu am reușit să ne mai vedem așa des, sper ca de acum să schimbăm această situație. M-aș bucura foarte mult să avem reușite pe toate palierele pe care sunt fonduri transfrontaliere, să reușim împreună să ducem la bun sfârșit cât mai multe proiecte. Noi avem bătălia noastră aici din punct de vedere al absorbției fondurilor europene, m-aș bucura ca bătăliile să le câștigăm și împreună: e o presiune fantastică și ar fi extraordinar dacă și ceea ce facem noi, la Tulcea, separat, și partea care o facem împreună cu dvs. pe absorbție de fonduri să constituie o reușită. Îmi doresc, la această întâlnire, să stabilim clar în ce stadiu suntem cu toate proiectele pe care le gândiți sau care sunt în derulare, pentru a vedea unde sunt probleme, fără rezerve“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
„Este foarte greu să găsești pe întreaga frontieră România-Ucraina două unități administrative care sunt atât de active în ceea ce privește relația de prietenie și care au atâtea lucruri comune. Diferența este că noi am trecut foarte repede, spre deosebire de alții, de la întâlniri oficiale la ședințe de lucru, în cadrul inițiativelor noastre. Datorită prieteniei cu dvs, orașul Izmail este unul dintre cele mai active orașe care au reușit să depună proiecte cu finanțare europeană, suntem printre primii din întreaga țară. Despre asta vorbim, totuși, cu jumătate de gură pentru a nu trezi invidia celorlalți. Pe de altă parte, de mult am vrut să vin la dumneavoastră, pentru că ni se făcuse dor“, a declarat primarul Andrii Abramchenko.
Pe lângă proiectele amintite, autoritățile din Izmail au venit și cu o inițiativă surpriză: amenajarea unui parc în localitate, care să capete denumirea de Parcul Tulcean, atât ca simbol al relației de înfrățire cu județul nostru dar și în cinstea Centenarului Marii Uniri. Este vorba de un parc amenajat în perioada interbelică, în timpul administrației românești, fostul parc Gagarin în perioada sovietică, o zonă care poate fi reabilitată ca un veritabil spațiu verde. Oaspeții din țara vecină au declarat că investiția va fi suportată de Primăria Izmail, dar orice contribuție din partea română este binevenită. Reabilitarea parcului va cuprinde lucrări de igienizare, plantări de arbori recomandați de specialiști, locuri de joacă, zonă de skate, amenajări pentru exerciții sportive, mobilier urban, iluminat public LED, zona WI-FI.
Be the first to comment