Art Safari găzduiește în inima Capitalei o amplă expoziție de artă dedicată pictorului român Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), unul dintre cei mai importanți artiști din perioada interbelică. Cu această ocazie, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea – Muzeul de Artă a împrumutat Art Safari 3 lucrări din colecția sa pentru a fi parte din această retrospectivă națională. În total, 150 de lucrări au fost reunite la București, provenind de la muzee din toate colțurile țării, dar și din colecții private, multe dintre ele expuse pentru prima dată publicului. Expoziția poate fi văzută în cadrul Art Safari, de joi până duminică, până pe 14 mai, în centrul Bucureștiului.
Un pictor care a luptat pentru idealul Marii Unirii
Chiar dacă a trăit doar 57 de ani, Ion Theodorescu-Sion a fost un pictor de mare succes în perioada interbelică. Artistul a avut 14 expoziții personale, a participat la aproape toate saloanele oficiale din București și a expus alături de marii maeștri români din epocă.
Ion Theodorescu-Sion a produs senzație prin picturile sale, adevărate simfonii dedicate definirii „specificului românesc”. A fost un unionist convins și un erou-militar al Primului Război Mondial. Alături de picturile sale, la Art Safari sunt expuse și decorațiile și medaliile primite de acesta pentru eroismul său în Marele Război.
Sion a studiat în România și la Paris și a experimentat în toate stilurile artistice ale vremii sale (Impresionism, Pointilism, Fovism, Cubism, Simbolism). Dacă pe atunci a fost criticat pentru lipsa unui stil unitar, astăzi acest caracter eclectic îl face special. Compoziții Neo-românești monumentale, țărani portretizați grandios, femei înfățișate ca zeițe ale pădurii și naturi statice bogate în detalii sunt doar câteva dintre surprizele pe care expoziția le dezvăluie vizitatorilor, într-o scenografie aparte.
Expoziția „Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste” este curatoriată de Elena Olariu și poate fi văzută la Art Safari până pe 14 mai, de joi până duminică, în centrul Bucureștiului.
3 lucrări din colecția Institutului de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea – Muzeul de Artă, în inima Capitalei
De la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea – Muzeul de Artă au sosit la Art Safari 3 lucrări de artă semnate de Ion Theodorescu-Sion: „Turci încărcând o barcă”, „Bărci pe mare” și „Autoportret”.
„Lucrarea „Autoportret” este o creație în care se citesc influențele curentelor specifice sfârșitului de secol 19, Art Nouveau și Simbolism. Sion a fost o personalitate puternică, mândră și de neînduplecat în munca sa. S-a considerat un Apostol, un Mesia al picturii românești, cum s-a și reprezentat în acest Autoportret, un deschizător de drumuri în ceea ce privește regăsirea spiritului autohton în pictura românească. Privirea personajului este una pătrunzătoare, intensă, iar el este plasat într-un cadru greu de distins, la limita dintre un peisaj de sat și unul natural. Această opera este una specială, pentru că tehnica în care este lucrată este pastelul”, declară Maria Munteanu, ghid Art Safari.
Program și bilete
Toată țara este invitată la Art Safari, într-un city break cultural la București, pe strada Lipscani 18-20. Pavilionul de artă poate fi vizitat de joi până duminică, de la 12:00 la 21:00. În fiecare seară de vineri și sâmbătă, între 22:00 și 1:00, au loc Night Tours, vizite ghidate nocturne în expoziții, alături de muzică live și prosecco.
La Art Safari mai pot fi văzute și alte 3 expoziții de artă:
„Maeștrii picturii spaniole. Secolul al XIX-lea și apariția Impresionismului”, curator dr. Helena Alonso – o expoziție construită în jurul renumitului impresionist spaniol Joaquín Sorolla (1863-1923), „Maestrul luminii”, în contextul celebrării internaționale a centenarului său, și a lui Mariano Fortuny (1871-1949) – artist versatil care s-a bucurat de un mare succes internațional.
„The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”, curator Daria de Bauvais, asistată de dr. Lisa Colin, o expoziție realizată în parteneriat cu Asociația pentru Difuzarea Internațională a Artei Franceze și Institutul Francez. Prix Marcel Duchamp este unul dintre cele mai prestigioase premii din lume acordat artei contemporane.
„Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”, curator Mihai Zgondoiu – o radiografie a artei Supercontemporane, care cuprinde 65 de artiști din marile orașe ale României, dar și din Republica Moldova. De la picturi, video art, artă digitală, până la instalații, obiect și artă textilă.
Biletele sunt disponibile pe artsafari.ro.
Be the first to comment