Reprezentanții Inspectoratului Școlar Tulcea prezenți la ședința colegiului prefectural lărgit au prezentat rezultatele obținute de elevii tulceni la examenele și concursurile naționale, dar și a cadrelor didactice la concursurile de definitivare și posturilor vacante.
Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a-2017 (71,73%)
În anul școlar 2016-2017, înscrierea candidaţilor la Evaluarea Națională în anul școlar 2016-2017 s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 16 din ordinul MECTS nr. 4801/31.08.2010 Metodologia de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, şi a OMECȘ nr.5071/31.08.2016 privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2016 – 2017.
Din cei 1582 de elevi care au promovat clasa a VIII-a, 1512 de elevi s-au înscris pentru susţinerea Evaluării Naţionale, prezenți fiind în număr de 1479 de elevi.
S-au constituit 53 centre de examen în unităţile şcolare cu personalitate juridică unde erau mai mult de 15 candidaţi. Elevii din şcolile cu mai puţin de 10 absolvenţi de clasa a VIII-a înscrişi la Evaluarea Națională, cei din şcolile izolate geografic (unde nu se puteau transmite subiectele prin mijloace electronice), precum şi cei din şcolile care au solicitat arondarea la un centru de examen au susţinut examenul în centrele de examen stabilite de Comisia judeţeană. Şcolile/ structurile arondate unui centru de examen au fost: Agighiol, Nicolae Bălcescu, Slava Cercheză, Hamcearca, Izvoarele,Valea Teilor, Făgăraşu Nou,Ceamurlia de Sus, Neatârnarea, Sarighiol de Deal, Mila 23,Frecăţei, C.A.Rosetti, Ceatalchioi, Maliuc, Pardina, Garvăn, Smîrdan, Carcaliu, Sălcioara,Beştepe, Zebil, Şcoala Profesională „Danubius” Tulcea, Şcoala Gimnazială „Gr. Antipa” Tulcea.Transportul elevilor şi al cadrelor didactice care i-au însoţit s-a realizat cu microbuzele pentru transport şcolar (în majoritatea cazurilor).
Comisia județeană a solicitat unităților de învățământ informări scrise cu privire la măsurile luate împreună cu autoritățile locale pentru asigurarea transportului elevilor din unitățile arondate la centrul de examen ( adresa 4465/13.06.2017).
Au fost luate măsuri pentru asigurarea cazării elevilor din localități din zona Deltei Dunării, arondați la centre de examen din municipiul Tulcea (adresa I.S.J. Tulcea nr. 4347/09.06.2017), la internatul Liceului Teoretic Grigore Moisil Tulcea.
a). Asigurarea condiţiilor de desfăşurare a examenului
Toate centrele au fost pregătite pentru a asigura supravegherea video şi audio, conform prevederilor metodologice. Unitățile de învățământ, centre de examen, s-au dotat cu camere audio-video în sălile aferente evaluării naționale, asigurând poziționarea optimă a camerelor de supraveghere (frontal și spate), precum și informarea privind supravegherea audio-video. Dotarea centrelor de examen cu copiatoare performante, calculatoare şi imprimante a permis ca preluarea subiectelor să se realizeze la timp, fără incidente.
Cu sprijinul jandarmeriei şi al poliţiei s-a asigurat securitatea centrelor de examen şi de evaluare, precum şi în cursul transportului lucrărilor scrise. Colaborarea cu aceste instituții a decurs foarte bine, realizându-se atât în perioada de organizare a exemenelor, dar mai ales pe timpul derulării acestora, precum și în timpul transportului lucrărilor.
Cu sprijinul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, în fiecare centru de examen a fost asigurată asistenţa medicală. Nu au existat situații speciale care să reclame servicii medicale deosebite ale personalului de specialitate prezent în centrele de examen.
S-au luat toate măsurile necesare de intervenţie promptă în cazul apariţiei unor defecţiuni tehnice, căderi de curent, căderi ale reţelelor de telefonie mobilă etc. (generatoare de curent, stick-uri de Internet, etc); au existat soluţii fezabile ca alternativă pentru a interveni în situaţii de acest tip (nominalizarea celui mai apropiat centru de examen de la care pot fi preluate subiectele, asigurarea cu dispozitive/gadget-uri pentru conectare la internet/transmitere în siguranţă a subiectelor).
b). Aspecte privind desfășurarea Evaluării naționale în centrul de examen/ C.E.
Desfăşurarea Evaluării Naţionale în judeţ şi municipiu a fost monitorizată de către inspectorii din Comisia Judeţeană sau delegaţi ai Comisiei Judeţene, iar din partea MEN monitorizarea s-a făcut de către doi delegați, doamna Baciu Svetlana- expert al Corpului de Control al ministrului și domnul Pîslaru Cătălin-inspector general M.E.N. Membri ai comisiei județene de Evaluare Națională și inspectori școlari delegați au monitorizat activitatea din centre de examen și centre zonale de evaluare, pe perioada desfășurării probelor de examen.
Din cei 1582 de elevi care au promovat clasa a VIII-a, s-au înscris pentru susţinerea evaluării naţionale un număr de 1512, dintre care: la proba de limba şi literatura română s-au prezentat 1487, iar la proba de matematică 1479. Evaluarea s-a realizat în trei centre zonale de evaluare, de către un număr de 40 profesori evaluatori de limba şi literatura română şi 40 profesori evaluatori de matematică.
Examenul național de bacalaureat 2017 (70.96%)
Sesiunea iunie-iulie 2017
S-au înscris pentru susținerea examenului de bacalaureat-2017, 1195 candidați ( 1028 din seria curentă, 167 din seria anterioară). Au existat 3 situații speciale care au primit aprobări de la comisia județeană/națională de bacalaureat și un alt candidat care a solicitat asigurarea unei ambulanțe pentru a interveni la nevoie pe perioada susținerii probelor scrise. Comisia județeană a informat comisia națională cu privire la aceste cazuri.
S-au constituit 4 centre de examen, 2 subcomisii și două centre zonale de evaluare ținându-se cont de profil, specializări, distanța dintre
școli, crearea unui echilibru în ceea ce privește numărul de candidați repartizați pe centre de examen, astfel încât niciun centru să nu aibă mai puțin de 250 candidați. Cele două subcomisii au fost:
1. Liceul Teoretic ”G. M. Murgoci” Măcin pentru centrul de examen Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Tulcea. La această subcomisie au susținut probele candidații care proveneau de la Liceul Teoretic ”G. M. Murgoci” Măcin și Liceul Tehnologic Măcin.
2. Liceul Teoretic ”Jean Bart” Sulina pentru centrul de examen Colegiul Economic ”Delta Dunării” Tulcea.
În ansamblul său, examenul de bacalaureat s-a desfășurat sub semnul exigenței și al respectării întocmai a tuturor prevederilor metodologiei examenului. Profesorii evaluatori și asistenții, membrii comisiilor de bacalaureat au fost prezenți și au acționat corect, potrivit metodologiei și procedurilor.
La centrul de examen Colegiul ”Anghel Saligny” un candidat a refuzat să predea telefonul la sala de bagaje, drept pentru care a fost eliminat la proba E)a)-Limba și Literatura Română din data de 26.06.2017.
Examenul naţional de definitivare în învăţământ -2017
La examen au fost validaţi un număr de 68 de candidaţi la următoarele discipline de examen:Arte vizuale (Educație plastică / educație vizuală), Biologie, Consiliere psihopedagogică, Construcții – maiștri instructori, Construcții, Educație fizică și sport, Educație muzicală și studii muzicale teoretice, Istorie, Limba română și literatura pentru copii, metodica activității instructiv-educative din învățământul preșcolar (învățământ preșcolar în limba română), Limba și literatura engleză, Limba și literatura franceză, Limba și literatura germană modernă, Limba și literatura română, Limba și literatura română și matematică, metodica predării acestora (Învățământ primar în limba română), Matematică, Mecanică – maiștri instructori, Mecanică, Protecția mediului, Psihopedagogie specială, Religie ortodoxă, Turism – maiștri instructori. Dintre aceștia 4 candidați nu s-au prezentat iar 7 s-au retras din examen.
În urma evaluării celor 57 lucrări scrise, 30 de candidaţi au promovat examenul național de definitivare în învățământ astfel :
– 23 candidați cu note între 8-8,99;
– 7 candidați cu note între 9-9,99.
Procentul de promovare după rezultatele inițiale este 52,63%.
Note sub 8 (opt) au fost obţinute de către un număr de 27 de candidaţi. În urma reevaluării lucrărilor scrise, s-au obținut 3 note peste 8(opt) la următoarele discipline de examen: Limba română și literatura pentru copii, metodica activității instructiv-educative din învățământul preșcolar (învățământ preșcolar în limba română), Limba și literatura franceză, Limba și literatura română.
După rezultatele finale, 33 de candidaţi au promovat examenul național de definitivare în învățământ astfel :
– 26 candidați cu note între 8-8,99;
– 7 candidați cu note între 9-9,99.
Procentul de promovare după rezultatele finale este 57,89%.
Cea mai mare notă obținută la examen la nivelul județului Tulcea a fost 9,76 la disciplina Limba și literatura germană modernă.
Concurs naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar -2017
La nivelul județului Tulcea a fost organizat un singur centru de concurs la Liceul Teoretic ,,Ion Creangă” Tulcea.
Pentru concursul de ocupare a posturilor/ catedrelor vacante/rezervate din 12 iulie 2017 s-au înscris un număr de 182 candidați înscriși și validați (cu drept de participare la concursul de ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar).
Pentru concurs au fost un număr de 104 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată.
În data de 12 iulie 2017, la Concursul naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante/rezervate din sistemul preuniversitar, de la nivelul judeţului nostru a fost trimis la centrele de evaluare un număr de 137 de lucrări (din 182 posibili candidați), pentru 29 de discipline.
Numărul de candidați prezenți la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor / catedrelor declarate vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar: 160 prezenți 87,9 (%) în sălile de concurs la ora 10.30. Dintre aceștia 23 candidați s-au retras din motive personale.
Din cei 137 de candidaţi (nu au fost lucrări au fost anulate):
– 27 de candidaţi au obţinut note sub 5, (19,70%),
-57 de candidaţi au obţinut note între 5 şi 6.99, (41,60%)
– 53 de candidaţi au obţinut note peste 7, (38,68%).
În urma concursului s-au titularizat 15 candidaţi, (10,94%).
Se observă în continuare, scăderea dramatică a numărului de candidaţi la toate disciplinele, și mai ales a nivelului lor de pregătire. În consecință, intrările în sistem sunt tot mai puţine, și prin urmare, fenomenul de îmbătrânire a personalului didactic devine tot mai accentuat. În anul școlar 2016-2017 nu am reuşit să acoperim necesarul de cadre didactice decât cu ajutorul cadrelor didactice pensionate sau a cadrelor didactice fără studii corespunzătoare postului/catedrei și aceasta cu greu.
Be the first to comment