Infracțiuni de braconaj piscicol, zeci de kilograme de pește și sute de metri de plase, descoperite de polițiștii de frontieră tulceni

Plase de pescuit
Plase de pescuit

Polițiștii de frontieră tulceni au desfășurat mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în zona de competență, în urma cărora au constatat infracțiuni de braconaj piscicol și au depistat zeci de kilograme de pește și sute de metri de plase.

Astfel, potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din Isaccea, aflați duminică, 8 mai, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pe digul de protecție al fluviului Dunărea, au oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi bărbați, în vârstă de 38, respectiv 40 de ani. În urma controlului efectuat asupra autoturismului au fost descoperite 26 de kilograme de pește, specia crap și scrumbie, precum și un exemplar de sturion, din specia păstrugă, în stare vie, având greutatea de patru kg și lungimea de 106 cm, fiind redat mediului natural.

Polițiștii de frontieră efectuează aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere/transport al sturionilor, deținere/transport pește fără documente justificative și pescuitul în perioada de prohibiție.

De asemenea, în zilele de 07 și 08 mai, polițiștii de frontieră din Chilia, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, cu ambarcațiunea din dotare, în zona lacului Merheiul Mare au descoperit înșiruiri de plase de pescuit. Aceștia au procedat la scoaterea plaselor, ocazie cu care au descoperit 50 kilograme de pește diferite specii. Plasele de tip nailon, fir textil și mono-filament au o lungime totală de aproximativ un km.

Polițiștii de frontieră efectuează aspectul săvârșirii infracțiunilor de utilizare plase mono-filament și pescuitul în perioada de prohibiție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*