Incendiu pe malul stâng al Brațului Sulina

Imagine cu rol ilustrativ. FOTO ISU Tulcea

Un incendiu puternic s-a produs pe malul stâng al Brațului Sulina, fără a exista obiective economice sau de altă natură care să fie în pericol din cauza focului.

Incendiul a fost semnalat Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea de către agenții ecologi din cadrul ARBDD în dimineața de 3 ianuarie.

„Conform informării primite, incendiul se manifestă în zona de Nord a orașului Sulina, în amonte de localitate, pe malul stâng al Brațului Sulina în zona prospect (între localitățile Cardon – Sulina).

În urma evaluării transmise, nu au fost identificate obiective economice care să fie în pericol și nici alte obiective de interes, incendiul fiind înconjurat de canale.

Situație din zona este monitorizată în permanență de către agenții ARBDD, iar ISU Tulcea menține permanent legătura cu autoritățile locale în cazul în care situația din teren se modifică în mod nefavorabil, iar în zonă se află și un echipaj de intervenție pentru monitorizare.

Facem precizarea că astfel de incendii se produc des și se dezvoltă cu repeziciune din cauza vântului puternic și a vegetației care în această perioadă este foarte uscată.

De asemenea, facem un apel la populația din zona Deltei să folosească cu responsabilitate sursele de foc în zonele cu pericol de incendiu, să nu lase jar aprins și să nu provoace cu intenție incendieri a vegetației stuficole!

Acest tip de incendii nu numai că pot pune în pericol viața locuitorilor din zonele afectate, dar este un pericol real și pentru bunurile acestora, a faunei din zona protejată dar și a celor care intervin pentru lichidarea acestora.

Aducem la cunoștință că incendierea vegetației uscată și a resturilor vegetale, este interzisă prin lege, cu atât mai mult în zonele strict protejate precum este cea a Rezervației Biosferei Delta Dunării și se sancționează!” – – ISU Tulcea.

Incendiul produs în zona prospect de lângă localitatea Sulina, unde a ars vegetație uscată, stuf și papură s-a stins în dimineața de 4 ianuarie, în jurul orelor 4-5.

Nu au fost înregistrate pagube la obiective de interes din zonă, focarele fiind monitorizate în permanență de către autoritățile locale, agenții Rezervației Biosferei Delta Dunării și un echipaj de pompieri din cadrul Pichetului Nave Operative Crișan.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*