Pompierii detașamentului Tulcea au intervint cu două autospeciale de stingere pentru limitarea efectelor unui incendiu produs la o casă de locuit din municipiul Tulcea.
La ajungerea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la hornul de evacuare a fumului a unei sobe folosită pentru încălzire.
“Propagarea flăcărilor la materialele combustibile din zona podului dar și la restul locuinței au fost limitate, iar aproximativ o oră incendiul a fost lichidat după stingerea tuturor focarelor din jurul hornului.
Facem încă odată un apel către populație și în special acelora care, pe perioada anotimpului friguros, se încălzesc cu sobe ori alte instalații cu degajări de fum. Coșurile trebuie să fie temeinic inspectate și curățate ori de câte ori este nevoie de un specialist, în jurul acestora să nu fie depozitate obiecte inflamabile, iar focul să se facă în sobe izolate corespunzător aflate la o distanță sigură de pereți dar și de obiectele care se pot aprinde cu ușurință.
Nu au fost înregistrate victime, iar pagubele materiale au fost limitate la aproximativ 2 mp de tavan.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător” – ISU Tulcea.
Be the first to comment