Din neatenție, sau rea voință, terenul de la marginea unei păduri a fost incendiat, iar flăcările amenințau să cuprindă și pomii. Pompierii din cadrul ISU Delta Tulcea au reușit să limiteze pagubele și să împiedice propagarea focului.
În jurul orei 13.40, stația de pompieri Babadag a fost solicitată să intervină în localitatea Rândunica pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație uscată și arbuști, care risca să se extindă la o suprafață împădurită. Șase subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă au răspuns apelului și au reușit să limiteze extinderea incendiului. Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 1 hectar de vegetație uscată și arbuști.
Pompierii au stabilit că cel mai probabil incendiul a izbucnit de la un foc deschis în spații deschise
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ziua Comunei Carcaliu, ținută sub genericul „Diversitatea Culturală în spațiul Dobrogean”, a fost organizată de Primăria și Consiliul Local Carcaliu, […]
Be the first to comment