Incendiu într-un bloc de locuințe din Tulcea, pornit de la o candelă lăsată nesupravegheată

Incendiu într-un bloc de locuințe din Tulcea. FOTO ISU „Delta”

Pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină în după-amiaza zilei de luni, 3 mai, pentru a stinge un incendiu produs la un imobil de locuințe tip bloc din municipiul Tulcea.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, au intervenit de urgență trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

„Incendiul se manifesta în bucătăria unui apartament situat la etajul doi, cu degajare mare de fum. Până la sosirea forțelor de intervenție, proprietara locuinței s-a autoevacuat. Pompierii au lichidat prompt incendiul și au acționat pentru evacuarea fumului”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

Echipajul SAJ Tulcea, prezent la fața locului, a acordat primul ajutor proprietarei, în vârstă de 68 ani, care prezenta un atac de panică, fără a se impune transportul acesteia la spital.

În urma producerii evenimentului a fost afectată bucătăria imobilului. Cauza probabilă a producerii incendiului este foc deschis în spații închise, cel mai probabil focul pornind de la o candelă sau lumânare ce a fost lăsată nesupravegheată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*