Salvatorii tulceni au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de joi, 15 aprilie, în jurul orei 09.05, pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe din municipiul Tulcea.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului au intervenit de urgență trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de salvare la înălțime, din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la un apartament situat la primul etaj cu flacără și degajare mare de fum. Pompierii au lichidat imediat incendiul și au acționat pentru evacuarea fumului din apartament. În locuință nu se afla nicio persoană, iar alți cinci locatari din apartamentele învecinate s-au autoevacuat”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.
Echipajul SAJ Tulcea, prezent la fața locului, a acordat primul ajutor unei femei în vârstă de 70 de ani, care suferise un atac de panică, fără a se impune transportul acesteia la spital.
În urma producerii evenimentului au fost afectate holul și debaraua locuinței. Cauza probabilă producerii incendiului este scurtcircuit electric.
Be the first to comment