Incendii de amploare în Ceatalchioi și Frecăței: trei gospodării cuprinse de flăcări

Incendii de amploare în Ceatalchioi și Frecăței. FOTO: ISU Tulcea

Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină, joi seară,  pentru limitarea efectelor a două incendii izbucnite în gospodării din județul Tulcea, în localitățile Ceatalchioi și Frecăței.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, primul incendiu a avut loc în localitatea Ceatalchioi, unde două gospodării au fost cuprinse de flăcări. Două echipaje de pompieri, însoțite de autospeciale de stingere și un echipaj de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), au intervenit prompt pentru a face față situației de urgență.

Flăcările se manifestau cu intensitate într-un saivan, o casă de locuit și în vegetația uscată din jur, pe o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați. Salvatorii au reușit să limiteze extinderea incendiului la celelalte gospodării aflate în vecinătate. Din fericire, în momentul izbucnirii incendiului, nu se aflau animale în saivan.

În timpul intervenției, pompierii au evacuat și o butelie încărcată, care prezenta pericol de explozie. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără înregistrarea de victime. Cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind jocul copiilor cu focul.

Cel de al doilea incendiu a avut loc în jurul orei 18.00, în localitatea Frecăței. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, iar la fața locului au fost trimiși un ofițer și patru subofițeri, însoțiți de o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Datorită unei intervenții rapide și eficiente, incendiul a fost localizat și stins într-un timp operativ, evitându-se astfel extinderea focului la alte magazii aflate în apropiere. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*