În noaptea de 13 spre 14 octombrie, polițiștii tulceni împreună cu polițiștii de frontieră tulceni au identificat un bărbat de 26 ani din localitatea Chilia Veche, autorul unui accident rutier.
Reprezentanții IPJ Tulcea spun că persoana în cauză, aflându-se la volanul unui auto, a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea în localitatea Chilia Veche, iar aceasta a intrat în șanțul de scurgere a apei fluviale.
Din primele verificări a rezultat că bărbatul nu poseda permis de conducere, avea o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar autoturismul pe care îl conducea îl sustrăsese cu puțin timp înainte din fața locuinței proprietarului.
A fost întocmit dosar penal pentru furt, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, iar la 15 octombrie, Judecătoria Tulcea a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile față de individ.
Be the first to comment