Ieșean reținut de polițiștii tulceni pentru conducerea unui vehicul fără permis

Mașină de poliție

Un bărbat de 41 de anim din Iași, s-a ales cu un dosar de cercetare penală dup ce a fost prins de polițiștii tulceni, în prima zi a anului 2023, la volanul unui autoturism deși nu avea permis de conducere.

Astfel, potrivit IPJ Tulcea, la data de 01 ianuarie, în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe strada Morii din localitatea Mihail Kogălniceanu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Iași. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*