VIDEO Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea: “Avem în portofoliu peste 40 de proiecte majore, printre care și drumul expres Brăila – Tulcea – Constanța”

Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea. FOTO TLnews.ro
Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea. FOTO TLnews.ro

A fost an bun pentru județul Tulcea, an care a adus o mulțime de satisfacții la Consiliul Județean, judecând prin prisma proiectelor de dezvoltare aflate acum în stadiul de achiziție sau derulare, pe întreaga suprafață a Dobrogei de Nord. Promisiunile făcute anul trecut au devenit realitate iar Horia Teodorescu are toate motivele să-și frece mâinile de bucurie. L-am întrebat pe președintele Consiliului Județean Tulcea în ce stadiu sunt cele trei proiecte foarte mari care au atras finanțări uriașe din bani europeni.

“La podul peste Dunăre Brăila-Tulcea, sperăm ca ordinul de începere a lucrărilor să fie dat acum, peste câteva zile, în decembrie. Cât despre faleza din Tulcea – conform discuțiilor care le-am avut acum 2 zile la București – contractul de finanțare va fi semnat în decursul lunii ianuarie, iar pentru Aeroportul din Tulcea, contractul de finanțare va fi semnat joi acum, cu Ministrul Transporturilor. Discutând de celălalt mare proiect al județului și orașului Tulcea – Spitalul Județean (singurul din România finanțat din fonduri europene) – sperăm ca documentația să fie gata în ianuarie și să-l scoatem la licitație până în primăvara anului viitor” spune Horia Teodorescu.

Podul peste Dunăre de la Tulcea este un vis foarte vechi al localnicilor iar administrația județeană s-a luptat multă vreme ca să-l vadă pe planșa de proiectare și-apoi ca să atragă banii necesari construcției lui. Din cei 23 de kilometri ai acestui proiect, circa 17 km sunt pe limita judeţului Tulcea. Faleza din Tulcea reprezintă una dintre cele mai importante atracții turistice ale orașului, deși inițial ea a fost construită  pentru a preveni inundarea întregului oraș, ferindu-l de apele învolburate ale Dunării. În dreptul Tulcei, Dunărea face o buclă curgătoare care sporește debitul apei, creând o adâncime de 34 metri. Iar din construcție hidrotehnică, faleza a devenit o atracție, iar Consiliul Județean vrea s-o modernizeze și s-o facă să semene cu zone similare din porturi europene.

De ceva timp conducerea Aeroportului Internaţional Delta Dunării a început demersurile pentru recertificare, pentru ca să se adapteze cerinţelor europene în domeniu. Aeroportul tulcean are ambiții mari: până în anul 2024 vrea să înregistreze un număr de 200.000 de pasageri, în condiţiile în care un studiu întocmit anii trecuţi arată că are un potenţial de 1 milion de clienţi. Sunt proiecte mari, de anvergură la care s-a lucrat mult timp, iar dosarele cu documentație sunt cele mai stufoase.

Însă Tulcea nu e atentă doar cu lucrările majore de dezvoltare și infrastructură. Consiliul Județean merge cu modernizarea până la nivel de detaliu local, gândind și proiecte la scară mică. Farul Vechi din oraşul Sulina, de exemplu, singurul obiectiv de acest tip din România amenajat ca muzeu, va fi închis anul viitor pentru reabilitare. Contractul de finanţare a proiectului, este în valoare de 10 milioane de lei, bani care vin prin Programul Operaţional Regional.

Durata de implementare a proiectului este de 53 de luni, iar obiectivele acestuia sunt conservarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural din judeţul Tulcea în vederea îmbunătăţirii mediului urban. La fel se va-ntâmpla și cu Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Tulcea, care intră în curând în restaurare. Contractul de finanţare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale iar valoarea totală a proiectului este de 18 milioane de  lei. Și aceeași soartă (bună) o va împărtăși și Casa Panaghia din Babadag – un muzeu de artă orientală care este în prezent închis.

“Toate cele trei mari proiecte pe Cultură – Farul Sulina, Muzeul de Etnografie și Casa Panaghia din Babadag – sunt în stadiu de licitație în momentul de față și sperăm că-n 2-3 săptămâni o s-avem și constructorii desemnați. În plus mai sunt multe alte investiții aflate în derulare în diverse stadii; infrastuctura rutieră, și mă refer la drumurile județene care din cele 8 mari proiecte, unele au constructor (au trecut deja de stadiul de achiziție) altele sunt în faza de achiziție urmând că până în vară toate cele 8 mari drumuri județene care însumează peste 120 de milioane de euro să aibă constructor, deci să-nceapă lucrările la ele” spune Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.

Județul Tulcea are în portofoliu peste 40 de proiecte majore care se-ncadrează la acest moment în termenele date de ghiduri și de programe. Se vor construi miniporturi la Enisala și la Sulina, Spitalul de Psihiatrie, Spitalul de Boli Contagioase, o Sală a Sporturilor de 4 mii de locuri prin Compania Națională de Investiții și lista ar putea continua. Numitorul comun al tuturor are legătură cu turismul, pentru că județul Tulcea și-a axat dezvoltarea pe industria ospitalității. Iar turism de calitate nu se poate fără o infrastructură de transport bună și fără o interconectivitate optimă între diverse rute.

“Joi, 20 decembrie 2018, semnăm contractul de finanțare pentru modernizarea terminalului de pasageri al Aerportului din Tulcea și iată și o veste în premieră: suntem în discuții foarte avansate pentru scoaterea la licitație a Studiului de Fezabilitate pentru Drumul Express Brăila-Tulcea-Constanța care să se lege mai departe peste podul Tulcea-Brăila cu cele două autostrăzi: una către A2 și celelalte drumuri express care merg la Buzău și la Focșani. Turismul nu se poate face fără o conectivitate la un anumit standard: deci pod, drumuri express, aeroport și un alt proiect ce trebuie pus în valoare – achiziția navelor pentru transportul turiștilor și pasagerilor în Delta Dunării, evaluat la 40 de milioane de euro” a declarat pentru Tulcea NEWS, Horia Teodorescu.

Consiliul Județean are o implicare majoră în dezvoltarea județului și și-a asumat dintotdeaua rolul de-a mijloci legătura între sectorul privat aflat în continuă expansiune și autoritățile statului, aflate la București. Sugestiile și proiectele schițate de organizațiile patronale sunt preluate de autoritățile județene și susținute în fața ministerelor de resort de la Guvern. Era firesc ca în cele din urmă, Consiliul Județean să fie invitat ca să devină membru cu drepturi depline în Asociația de Management a Destinației Turistice Delta Dunării. Sectorul privat are nevoie de sprijinul guvernamental, iar județul se bazează pe dezvoltarea privaților. E o relație de tip “win-win” pentru toți cei implicați, dar mai ales pentru turiști.

“Planurile noastre în Asociația de Management a Destinației Turistice Delta Dunării vizează măsuri care să ducă la o mai bună coordonare pentru dezvoltarea turismului cu cei din Constanța, pentru că în acest fel, mobilitatea și serviciile din Delta Dunării să crească. Acest lucru ne-a lipsit iar această Asociație nou creată își face cu brio treaba și eu sunt extraordinar de mulțumit și sper să o țină tot așa, iar cei de la Constanța să vină alături de noi ca să conlucrăm” conchide Horia Teodorescu în interviul acordat jurnaliștilor Tulcea NEWS. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Oamenii care au schimbat, într-un an, modul în care se face turism în Tulcea și Delta Dunării. Managementul destinației turistice își arată roadele mult-așteptate – Tulcea NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*