Județul Tulcea are șansa de a continua pe drumul dezvoltării, și în următorii patru ani. Proiectele actualului președinte al Consiliului Județean, Horia Teodorescu, și ale echipei de consilieri PSD, includ investiții majore în infrastructura rutieră, de educație, de sănătate, cultură și sport. Printre cele mai importante se numără construirea drumului expres, care să lege podul peste Dunăre de municipiul Tulcea și de Constanța și reabilitarea drumului județean Tulcea-Chilia. În plus, echipa PSD își propune ridicarea unui cartier de locuințe ANL, a unei grădinițe cu peste 100 de locuri, a mai multor terenuri și săli de sport, dar și a unui centru multicultural. Proiectele deja începute, precum Sala Polivalentă și extinderea Spitalului Județean de Urgență vor fi gata anul viitor.
,,Faptele sunt argumentele mele principale, iar realizările de până acum demonstrează că tot ceea ce am promis, am făcut să se întâmple. Așa cum am reușit să construim podul peste Dunăre, cea mai importantă investiție de infrastructură din țară, așa vom reuși să construim și un drum expres care să îl lege de municipiul Tulcea și, mai departe, de Constanța.
Practic, vom avea o șosea de mare viteză care va traversa județul și va lega Dobrogea de restul României. Am început reabilitarea drumului către Grindu, lucrare pe care o și terminăm, până la final de an. Deși vorbim de un tronson scurt, e un proiect greu, din punct de vedere tehnic, de aceea a durat mai mult până să ajungem să îl implementăm. Avem o restanță la tulceni, știu și facem tot posibilul să ne achităm de ea cât mai repede – drumul Tulcea-Chilia.
A profitat mult opoziția de situație și a inventat tot felul de povești, în lipsa realizărilor proprii, dar adevărul e că, de zece ani, Consiliul Județean se luptă în instanță pentru dreptul de a reface acest drum. Am avut finanțare, am pierdut-o, din cauza proceselor. Le-am câștigat pe toate, până acum, mai avem încă trei, dar mergem mai departe, până o să ne câștigăm dreptatea și apoi reluăm demersurile pentru a primi fonduri și a ne termina treaba”, a declarat Horia Teodorescu, Președintele Consiliului Județean Tulcea.
Sănătatea a fost una dintre prioritățile mandatului președintelui Consiliului Județean și ale echipei PSD. Tulcea are cea mai mare alocare de fonduri europene pentru sănătate, din țară, iar după finalizarea extinderii Spitalului Județean de Urgență și dotarea sa cu echipamente de ultimă generație, acesta va deveni unul dintre cele mai moderne, la nivel național. Pentru perioada următoare, Horia Teodorescu își propune să aducă, în Tulcea, cei mai buni specialiști.
,,Omul sfințește locul – e vorbă veche a românilor, în care eu cred și se aplică, în special, atunci când vorbim despre sănătate. Vrem să impulsionăm specialiștii să vină în Tulcea. Vor avea la dispoziție aparatură performantă, spitale moderne și chiar și locuințe puse la dispoziție de Consiliul Județean. Am început deja demersurile pentru construcția unui cartier de locuințe ANL, de care vor putea beneficia atât medicii, dar și tinerii din județ.
Vreau să îi motivăm și pe ei să rămână acasă, la Tulcea, să își construiască familii și să își crească copiii aproape de bunici. Tot pentru familiile tinere ridicăm și o grădiniță nouă, cu o capacitate de peste 100 de locuri și vom decide împreună cu comunitatea care este locul cel mai bun pentru clădire. În același timp, construim cel puțin două terenuri în aer liber și două săli de sport.
Cei care vor dori să facă performanță, vor avea la dispoziție, din 2025, și noua Sală Polivalentă, cea mai modernă din istoria județului. Multe dintre aceste proiecte vor fi în municipiu, pentru că sunt multe de făcut aici, după un mandat întreg, în care administrația locală a dormit. Sper ca, în următorii patru ani, să găsesc la primărie un partener competent și dornic de muncă, astfel încât să recuperăm repede timpul pierdut”, a completat Horia Teodorescu.
Actuala echipă a Consiliului Județean a avut drept obiectiv să transforme întreg județul într-o destinație turistică de interes, Delta Dunării fiind, bineînțeles, punctul principal de atracție. Astfel, fonduri importante au fost alocate consolidării obiectivelor și clădirilor de patrimoniu, precum Muzeul De Etnografie, Farul din Sulina sau Casa Panaghia. Horia Teodorescu dă asigurări că investițiile în dezvoltarea turismului sustenabil, dar și în promovarea culturii locale, vor continua, și în mandatul viitor.
,,Oamenii, natura, tradițiile și obiceiurile ne definesc și ne fac unici, în lume. Datoria noastră, de administratori ai bunului public este să conservăm, să reparăm, să îmbunătățim și să promovăm tot ce avem mai frumos. Și Slavă Domnului, Tulcea nu duce lipsă de frumos, în toate formele sale. Lucrăm la dezvoltarea unor ghiduri pentru locuitori și operatori din turism, în parteneriat cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, dar și la creșterea finanțărilor pentru reabilitarea ecologică și hidrografică.
Vreau să arătăm lumii istoria și cultura tuturor minorităților care trăiesc în județ, așa că, în curând, începem și construirea unui centru cultural multietnic. Am gândit un loc care să reflecte armonia în care conviețuim aici, de secole, cu spații de prezentare a tradițiilor, meșteșugurilor și portului popular, dar și cu o sală în care să găzduim spectacole specifice fiecărei etnii. Cred că noi, la nivel de județ, avem tot ce ne trebuie pentru a reuși, avem toate ingredientele pentru a ajunge un model de succes și dezvoltare, în regiune și în țară. Mai trebuie doar să facem alegerile corecte. Pe 9 iunie, alegem să ne mândrim cu ce am realizat, până acum, și să construim, în continuare, pentru viitor”, a concluzionat Horia Teodorescu, candidat PSD la șefia Consiliului Județean.
Be the first to comment