George Șișcu: „Campania de vaccinare este proiectul de țară al României în acest an. Pentru viața noastră și a celor dragi, nu avem voie să ratăm!”

Deputatul PNL de Tulcea, George Șișcu. FOTO Facebook

Deputatul PNL de Tulcea, George Șișcu spune că de vaccinarea cadrelor didactice depinde redeschiderea totală a unităților de învățământ, iar profesorii, prin statul pe care îl are în comunitate, poate să devină un ambasador al campaniei de vaccinare.

„Săptămâna trecută am participat la o întâlnire foarte importantă inițiată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea pe tema necesității vaccinării profesorilor și a elevilor cu vârsta de peste 16 ani. Discuțiile au fost extrem de utile, dat fiind că de vaccinarea cadrelor didactice depinde redeschiderea totală a școlilor. Până în prezent jumătate dintre profesori s-au vaccinat deja, dar procesul nu s-a încheiat, astfel încât sunt sigur că procentul va mai crește.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, afirma marți că, pe fondul trendului epidemiologic optimist, putem spera la deschiderea școlilor pentru toți elevii chiar din această lună. Însă dincolo de evoluția imprevizibilă a pandemiei, calea sigură pentru revenirea la normalitate rămâne vaccinarea. Profesorul reprezintă un reper important al fiecărei localități urbane sau rurale, iar cuvântul acestuia cântărește în fața membrilor comunității. Ne dorim, astfel, ca profesorii să devină ambasadori ai campaniei de vaccinare”, spune George Șișcu într-un comunicat de presă.

Deputatul liberal apreciază și deschiderea de care dau dovadă cultele religioase din România și spune că populația ar trebui să se vaccineze „pentru cei dragi” și pentru a putea reveni la viața de dinainte de martie 2020.

„Este de apreciat deschiderea de care dau dovadă cultele religioase, precum și declarațiile pro-vaccinare făcute de câțiva dintre reprezentanții de vază ai Bisericii. Inclusiv PNL a sunat mobilizarea generală a primarilor săi și a aleșilor locali liberali, pentru ca demersul să fie încununat de succes. Suntem primul partid care adoptă o asemenea linie, fiind cu toții determinați să atingem la începutul toamnei pragul de 10 milioane de persoane vaccinate.

Vrem să ne întoarcem la viața noastră de dinainte de martie 2020, dar pentru asta este necesară determinarea întregii societăți. Nu ne vaccinăm pentru un partid anume sau pentru un lider politic și nici pentru Raed Arafat sau Valeriu Gheorghiță. O facem pentru siguranța noastră, a celor dragi de lângă noi, dar și pentru a ne întoarce cu toții la obiceiurile noastre de dinainte de pandemie. Nu mai suntem în epoca fricii din martie 2020, când eram înspăimântați de ceea ce vedeam în spitalele din Italia sau Spania. Acum știm cum să luptăm împotriva virusului, iar în plus avem la îndemână o armă eficientă și sigură: vaccinul”, a mai precizat deputatul PNL de Tulcea, George Șișcu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*