De Sfânta Paraschieva, comună tulceană Ceamurlia de Jos își serbează ziua în fiecare an. Biserica din Ceamurlia de Jos – una din componentele comunei – poartă hramul Sfintei Paraschieva, iar localnicii consideră că asta le aduce noroc. Ceamurlia de Jos e o comună mare, cu oameni gospodari și numără în total 2600 de suflete. Anul acesta, pentru prima oară, administrația locală a organizat o petrecere la marginea satului.
“Vremea este superbă pentru ce am pregătit noi, nu ne așteptam să fie chiar așa, dar bunul Dumnezeu ne-a ajutat și beneficiem de ziua asta. Am pregătit un spectacol în aer liber cu ansamblurile locale, este pentru prima dată și sperăm să fie bine. Printre invitații mai de seama sunt cei de la Baladele Deltei, ansamblu profesionist și în plus avem invitați speciali, pe Constantin Ienceanu și pe doamna Angelica Flutur. Și ansamblul Dor de la Sarighiol Deal”, spune primarul Dumitru Stan.
Muncitorii au clădit scena de spectacol, au instalat și partea de sonorizare, negustorii și-au montat mesele, grătarele și dozatoarele de bere, toboganele gonflabile pentru copii au fost puse pe poziție, iar la ora 16 a început petrecerea. În mulțime puteau fi văzuți mai mulți primari din comunele învecinate, semn că Ceamurlia de Jos este o comunitatea iubită și respectată. Iar primăria a invitat la sărbătoarea locală și pe reprezentanții Consiliului Județean. Petre Badea, “vicele” de la Tulcea este născut și crescut în Ceamurlia de Jos, așa că nu-i de mirare că s-a simțit “ca acasă”.
“Ca fiu al satului sunt mândru de această comună. Vreau să spun că sunt născut/crescut aici. Părinții mei și bunicii mei au venit acum 80 de ani prin Tratatul de la Craiova în 1940; ei erau așezați în Dobrogea bulgarilor de-acum, și prin schimbul de populații au ajuns în Ceamurlia. Așa li s-a repartizat.
Comuna e așezată foarte bine: avem apă, la stânga avem pădure, avem și dealuri care ne permit energie eoliană… Vreau să spun că sunt niște oameni minunați în comuna Ceamurlia: sunt asfaltate toate străzile, avem școală, grădiniță, cămin cultural, stadion de fotal, after school și canalizare și condiții optime de a trăi decent” spune Petre Badea, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea.
Ceamurlia de Jos s-a dezvoltat bine în ultimii ani, de când cu investițiile în infrastructură. Administrația locală a pus accent pe confortul localnicilor și așa se face că tulcenii de acolo au și asfalt, și canalizare și apă curentă și unități de învățământ. Gospodarii au dovedit că nu trebuie să fii neapărat un oraș mare ca să faci lucruri trainice și durabile penru confortul vieții. Cu perseverență și cu muncă, și viața la țară poate fi la fel de frumoasă, iar Ceamurlia de Jos e un exemplu pentru județul Tulcea. Acum, au și sărbătorit toate acestea.
“Eu cred că inițiativa primarului este o reușită. S-a ivit o ocazie pentru cei care nu mai locuiesc în Ceamurlia să vină o dată pe an aici să-și revadă prietenii din copilărie, profesorii, părinții – li s-a oferit această ocazie și mă bucur din tot sufletul. Lumea se bucură la primul eveniment de acest gen creat. Eu le doresc din tot sufletul celor care sărbătoresc ziua numelui la mulți ani, locuitorilor din Ceamurlia de Jos le doresc să aibă răbdare și încredere că ceea ce ce se întâmplă acum și ceea ce va să vină vor fi în beneficiul lor.
Au în perspectivă o dezvoltare a localității lor cu mult peste ceea ce este în momentul de față: mă refer la investițiile în infrastructură în special și o componentă foarte importantă – începutul dezvoltării turismului în Ceamurlia de Jos și Lunca. Asta da și perspectiva unui viitor frumos al acestei localități” a declarat pentru Tulcea NEWS, Horia Teodorescu, președintele Consiliul Județean Tulcea
Lista artiștilor a fost bogată: pe scenă au urcat ansamblurile Golovița, Dobrogeanca și Poienița Dobrogeană din Ceamurlia de Jos, corurile din localitate și din comuna Baia, anamblul Sfitilina și Asiga din Lunca, interpreții Andra Ghena, Bianca Rotaru, Constantin Enceanu, Angelica Flutur, și ansamblul “Dor” din Sarighiol Deal și “Baladele Deltei”.
Be the first to comment