La poalele Munților Hercinici, cu fața înspre Dunăre și mare, având în spate întinsele păduri de foioase ale Niculitelului, se așază în tihnă podgoria Sarica, pe care toată lumea o știe drept Sarica-Niculițel. La coacerea strugurilor veghează soarele arid al Dobrogei, solul de granit al celor mai vechi munți europeni și umezeala lacurilor din salba nordică a Dunării.
Localnicii de aici cultivă vița de vie cu 800 de ani înainte de Hristos: grecii care au colonizat zona au adus planta, iar băștinașii au desăvârșit arta vinului, în timp de trei milenii. Apogeul a fost atins anul acesta când vinul Aligoté de la Niculițel a devenit campion mondial, fiind singurul Aligoté premiat cu Medalie de Aur la cea de-a 26-a ediţie a “Concours Mondial de Bruxelles” 2019.
Când juriul din Bruxelles a dat publicității clasamentele finale, vestea câștigului a explodat cu bucurie la Sarica-Niculițel. Era prima dată când un Aligoté din România obţinea medalie de aur. Iar vinul de la Niculițel a fost singurul Aligoté din lume care a obţinut în 2019 medalie de aur la Bruxelles.
Să conturăm puțin dimensiunea succesului și a celebrității: la “Concours Mondial de Bruxelles” au participat 9.150 vinuri din 46 de ţări producătoare. România a avut 21 de vinuri premiate, iar 5 dintre ele au fost produse la Niculițel. Decizia a 320 de jurați venind din 50 de țări, e eticheta supremă pentru orice vin din lume. Niculițel s-a întors acasă purtat pe laurii victoriei.
“Vița de vie e așezată la baza Munților Hercinici, în amfiteatre cu deschidere către Delta Dunării, la altitudini cuprinse între 50 și 200 de metri. Solurile cernoziomice, cambice, regosolurile, solurile antropice cu substratul lor de rocă ajută foarte mult bobul de strugure să se coacă în condiții optime.
Căldura adunată peste zi este degajată noaptea, iar noaptea zahărul se acumulează cel mai bine. Anul acesta a fost un an excepțional: avem struguri foarte sănătoși și de calitate deosebită, cea mai bună din ultimii patru ani. Deși a fost o secetă cruntă, vița de vie s-a dezvoltat în condiții optime și sunt foarte mulțumit de ceea ce văd că vine la cramă” spune Marian Andrieș, oenolog la Sarica-Niculițel.
Interesant este că strugurele cu care tulcenii de la Niculițel au rupt gura târgului, nu este un soi nobil pe lista internațională. Provine din Burgundia și nu are o valoare însemnată însă e foarte rezistent la frig și asta l-a făcut să fie cultivat cu brio în țări din Europa de Est: Bulgaria, Crimeea, Caucaz, Ucraina, Moldova și România. La noi în Dobrogea a ajuns la începutul secolului trecut, iar în prezent se cultivă intens la Niculițel și în Moldova, pe dealurile Buciumului de lângă Iași. Niculițel are 4.800 de hectare de teren agricol și din acestea doar o mică parte sunt plantate cu viță de vie: 860 de hectare. Chiar și așa, vița de vie aduce cele mai mari câștiguri localnicilor de aici.
Primăria Niculiței sprijină și încurajează plantarea de viță de vie
“În ultimii ani s-au înființat plantații noi pe locul celor vechi: peste 500 de hectare de vie îmbătrânită a fost schimbată și s-au plantat soiuri nobile pentru obținerea de vinuri de calitate. La fel de adevărat este că suprafața de plantații viticole a scăzut foarte mult comparativ cu suprafața de acum 30 de ani, undeva aproape la jumătate, însă activitatea nu a încetat.
Podgoria Sarica-Niculițel a fost cunoscută și este în continuare cunoscută, iar vinurile produse aici sunt apreciate, în special vinurile obținute din soiul Aligoté, un soi care s-a aclimatizat foarte bine, dovadă că anul acesta a fost recunoscut vinul produs din soiul Aligoté pe plan internațional, printre cele mai bune vinuri din acest soi” spune cu mândrie primarul din Niculițel, Florin Pascale.
Aligoté este un vin sec, cu note minerale, galben-verzui și conținut echilibrat în alcool. E viguros, uşor primitiv și nu-l gustă chiar oricine, iar tulcenii spun că cel mai bine merge băut rece alături de un pește fript pe jar, așa cum fac localnicii. La mesele copioase, Aligoté este o desfătare. Nu are nici foarte mult alcool: undeva între 11 și 13 grade, iar pentru asta, specialiștii urmăresc strugurele cu atenție, să știe când e de cules. Tăria alcoolului din vin e dată de cantitatea zahărului adunat în bob.
“Contează concentrația minimă în zahăr a mustului. Nu poți să culegi oricând un strugure și să obții un vin bun. Depinde ce fel de vin vrei să obții, și în funcție de asta alegi și momentul optim de cules. Se iau probe de struguri, cât mai relevante, se zdrobesc, se obține mustul, se determina concentrația de zahăr și vezi dacă începem sau nu culesul. De fapt calitatea vinului începe în vie. Strugurele trebuie să fie sănătos, boabele să nu fie stricate, fară boli sau fară dăunători”, explică Ion Vlad, inginer viticol la Niculițel.
E vremea culesului în podgoriile Sarica-Niculițel. Din vie strugurii ajung la crame în buncărele de recepție, apoi în utilajele unde sunt selectate doar boabele și mustul. De aici întră intr-un sistem “open grape”, o inovație modernă care dezbracă pulpa de pieliță, crește randamentul la scurgerea mustului și astfel dă acces mai bun la elementele biologice din pieliță, în timpul macerației. Foarte multe elemente esențiale pentru calitatea vinului se află în pielița boabei: aici sunt compușii de aromă și compușii de structură, care dau valențe înalte vinului. Pielița boabei de strugure se dă la o parte doar după ce se face o scurtă macerație (16-24 ore).
“Ăsta ar fi unul din secretele vinului de Sarica Niculițel – macerația. Ea se face la o temperatura foarte joasă, sub zece grade Celsius: tot ce ne-a dat solul, soarele și vița de vie trebuie conservat când ajunge la cramă. Iar temperatura este unul din factorii principali care conservă foarte bine tot ceea ce este în bobul de strugure. Procesăm strugurii în condiții optime fără a extrage taninii de care nu avem nevoie din semințe, în schimb extragem din pieliță ceea ce ne dorim.
Analizăm strugurii când vin în cramă, îi gustăm, ne uităm la semințe, la pieliță, verificăm cum se comportă la macerație. Apoi, pentru vinurile albe și roze folosim tanini obținuți tot din semințele strugurelui, tanini galici se numesc, iar la vinurile roșii se numesc tanini elagici. Aceșți tanini au o putere de conservare foarte bună, fără a adauga doze mari de sulf de exemplu, pe care încercăm să-l ținem în limite onorabile” explică oenologul Marian Andrieș, la cramele Sarica-Niculițel.
Jurnaliștii Tulcea NEWS s-au plimbat printre rezervoare mari și înalte din inox, încinse cu cercuri de brumă care creează un frig cumplit. La Niculițel, fermentația se face la temperaturi de 12-16 grade Celsius, pentru ca drojdiile de cultură să nu acționeze repede și în grabă. Totul e încet, controlat, și bine așezat. După trei săptămâni de fermentație se adaugă sulful pentru conservare, după care urmează pritocirea: vinul limpede se trage de pe depozitele decantate în alte rezervoare curate. Mai durează câteva luni să fie stabilizat chimic, biologic, filtrat și în cele din urmă îmbuteliat.
“Cu sulful e discutabil. Cert e că nu s-a descoperit încă substanța care să conserve vinul mai bine decât sulful. Există varianta cu taninii, să scazi cantitatea de sulf, dar sulful nu e o problema în sine, atunci când e adăugat în cantități rezonabile, pentru că el este metabolizat de organism. M-a sunat un prieten și mi-a zis că l-a durut capul după ce a băut vin de la mine. Cât ai băut? Cinci litri. E normal să-l doară capul. Sulful nu este o problemă: din punctul meu de vedere dă calități și conservă foarte bine aromele” spune oenologul Marian Andrieș.
Aligoté-ul a fost plantat în România prima dată în anul 1912, și nicăieri nu a dat rezultate mai spectaculoase ca la Niculițel. Strugurii din nordul Dobrogei au o aciditate ponderată, o mineraliate puternică și note amărui de pelin pe final. Vinul Aligoté are o identitate senzorială unică și este un excelent deschizător de masă. Consacrarea acestui soi este o întâmplare fericită și o poveste de succes în Tulcea. El este un soi de mare producție, și cum în perioada comunistă se dorea ca să se obțină producții mari, aici a găsit condiții prielnice. Acum localnicii au trecut de la cantitate, la calitate.
“Podgoria Sarica-Niculițel s-a consacrat prin cultivarea soiurilor albe, dar nici cele roșii nu sunt de neglijat. Niculițelul are ceva diferit față de restul țării: condițiile pedo-climatice. Podgoria Sarica-Niculițel este singura podgorie din țară cu expunere în totalitate nordică. Se știe că vița de vie este iubitoare de soare, multă lumină, de expunere sudică, sud-estică sau sud-vestică.
La noi e preponderent nordică, dar nu întâmplător și-a găsit vița de vie condiții prielnice aici la Niculițel. Această expunere nordică coroborată cu vecinătatea lacurilor riverane Dunării și cu învecinarea din sud a întinselor păduri de foioase creează un microclimat aparte. Lacurile și Dunărea trimit aer bogat în umezeală și creează o umiditate relativă a aerului mai mare, în special noaptea.
Pădurea dă și ea răcoarea ei și uite așa se atenuează arșița, teribila caniculă dobrogeană. Particularitățile astea îndulcesc ariditatea zonei. Solul bogat în cernoziom nu permite băltirea apei și favorizează vița de vie ca să se ducă cu rădăcina la mai mult de 2 metri adâncime. Toate la un loc duc la specificul Niculițelului” explică inginerul viticol, Ion Vlad.
În ultimii ani tot mai mulți localnici au luat pe cont propriu cultivarea viței de vie. Zona începe să se diversifice, în sensul că nu doar cramele mari și firmele cu suprafețe întinse fac vinuri bune, ci apar și micii producători. Uniunea Europeană alocă bani pentru plantațiile de viță de vie în care se face reconversia soiurilor, replantarea sau pur și simplu se realizează o modernizare a echipamentelor și sistemelor de irigații sau a sistemului de susținere.
Fondurile sunt disponibile prin Programul Național de Sprijin (PNS) în Sectorul Vitivinicol 2019 – 2023, fonduri prin care producătorii din România au posibilitatea să-şi restructureze sau modernizeze suprafeţele cu viţă-de-vie ca să corespundă cerinţelor actuale ale pieţei.
Sorin Ignat e unul din tulcenii din comuna Niculițel care și-au luat inima în dinți și au pornit în aventura banilor europeni. Ignat știa că patrimoniul viticol comunist avea deja o vechime mare și o exploatare intensivă, ceea ce nu îi permitea să facă față noilor provocări economice și de calitate a vinului. “Reconversia” europeană începută în anul 2006 a fost mană cerească pentru micii agricultori, iar Sorin Ignat a intrat în a doua etapă a programului.
“Am realizat prima plantație în 2010, aproximativ 7,5 hectare. Anul trecut am încheiat un alt proiect de 3 hectare urmând ca în 2012 să realizăm un alt proiect de 5,32 hectare. Soiurile pe care le-am plantat sunt cele consacrate podgoriei Sarica-Niculițel: Aligoté, Merlot, Sauvignon Blanc, Riesling de Rin și Muscat Ottonel. Eu cred că este o structură bună pentru această zonă și oferă posibilitatea producerii unor vinuri din toată gama: seci și demiseci, în raport cu moda. Vinul tradițional Aligote`, va fi întotdeauna stindardul tradițional al Niculițelului” spune viticultorul Sorin Ignat.
Curtea lui Sorin Ignat e o cramă în miniatură: lângă zidul casei sunt așezate ordonat utilajele de separare a boabelor de pe ciorchine, teascul zdrobitor, rezervoarele uriașe de inox unde se produce fermentarea mustului și un generator imens de frig. Un frigider la scară industrială, care ține temperatura constantă, la tancurile de fermentație. Pereții lor sunt plini de brumă, semn că e frig intens. Ne arată serpentina de sticlă prin care văd bulele de gaz ce se ridică la suprafață: e semn că vinul “fierbe în butoi”, cum zic țăranii din vechime.
“Ușor-ușor, cu aceste plantații tinere sper să fie un proiect a`-la-long care să ne permită nouă să ne trăim traiul, să ne realizăm profesia și să ne respectăm tradiția viticolă a regiunii și a podgoriei Sarica-Niculițel” spune Sorin Ignat.
Niculițel e patria vinului Aligoté și pepinieră de premii internaționale. Știința viei și a vinului se duce aici din tată în fiu și dinspre cramele mari către producătorii mici. Ce le-ar mai trebui sătenilor? Primarul Florin Pascale spune că o piață de desfacere, pentru că deocamdată micii producători întâmpină greutăți mari în a își valorifica producția de struguri. A două problema a lor ar fi parcul de utilaje, în mare parte învechit, mai ales la micii producători.
“Ar fi ideal ca să existe o piață a strugurilor și certitudinea că ai unde să îți valorifici producția. După asta ar veni și investițiile în plantații. Vița de vie reclamă foarte multe lucrări manuale: tăiat, legat, reviziuit, dirijarea lastarilor, săpatul buruienilor și recoltatul. Au plecat tinerii, iar populația îmbătrânește…” spune Florin Pascale.
La Niculițel dezvoltarea maximă s-a produs în momentul înființării mănăstirii Cocoș. Călugării de acolo au adus multă viță de vie și atunci au început plantările masive. Astăzi vinul de aici uimește lumea și își pune de gât medalii internaționale de aur. Când veți intra în magazin și-o să vedeți eticheta de Niculițel, să știți că sudoarea muncii câmpului și truda sutelor de ani, este în fiecare sticlă de vin.
Be the first to comment