FOTO VIDEO Primăria Murighiol investește constant în asigurarea celor mai bune condiții de studiu pentru elevii din comună  

Școala din Murighiol. FOTO FOTO Paul Alexe

Investiția în educație reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități prin care comunitatea locală își poate asigura dezvoltarea sustenabilă și prosperitatea pe termen lung. Prin atenția și importanța pe care le acordă educării tinerilor săi, o administrație își „trădează” intențiile cu privire la viitorul pe termen mediu și lung al comunității pe care, vremelnic, o administrează.

În comuna tulceană Murighiol, educația reprezintă o prioritate pentru administrația locală condusă două decenii de către primarul Filip Ivanov, care a înțeles că alocarea de resurse financiare și logistice pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale, atât din bugetul local, cât și prin atragerea de fonduri guvernamentale și europene, nu reprezintă doar o responsabilitate socială, ci este garanția în dezvoltarea armonioasă a comunității. Astfel, în decursul anilor, administrația locală a investit constant atât în reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ de pe raza comunei Murighiol, cât și în asigurarea celor mai bune condiții de studiu pentru copiii și tineri din comună.

„Printre prioritățile permanente pentru administrația locală sunt învățământul și sănătatea. Este bine știut că un act educațional de calitate ajută o comunitate să prospere. Toate școlile din comuna Murighiol sunt autorizate, iar procesul de învățământ se desfășoară în cele mai bune condiții, în toate unitățile școlare de pe teritoriul comunei. Țin minte, în 2004, când am fost ales prima oară, am mers la inaugurarea anului școlar, iar unii părinți au ridicat problema încălzirii în sălile de clasă.

La vremea respectivă, părinții ajutau aducând de acasă lemne să asigure căldură în clase pentru copii, erau vechile sobe de teracotă. Acest lucru este de domeniul trecutului, școlile sunt încălzite, au centrale proprii, iar acesta este un lucru normal pentru perioada în care trăim.

Să ai căldură, să ai apă curentă și canalizare, să ai toalete în incinta unităților de învățământ, să ai energie electrică, acestea sunt lucruri normale. Unii consideră acest lucru un lux, dar nu este așa, utilitățile sunt un lucru necesar în orice comunitate”, rememorează primarul Filip Ivanov.

O problemă cu care se confruntă majoritatea comunităților locale este cea a abandonului școlar, la nivelul copiilor ce provin din familii defavorizate social și ai căror părinți nu le pot susține prezența constantă la cursuri. Pentru a preveni astfel de situații, primăria Murighiol a accesat fonduri pentru achiziționarea de microbuze școlare.

„Am achiziționat microbuze școlare, avem copii care vin din toate cele șase sate la unitățile de învățământ, din cauza numărului mic de copii fiind nevoiți să comasăm activitatea educațională. Avem un număr suficient de microbuze, dar și personal care să deservească, astfel încât activitatea școlară să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Recent, am achiziționat și un microbuz electric, care ne ajută să economisim combustibil și să scădem costurile. Deasemenea, foarte mulți copii fac naveta în comuna învecinată, deoarece acolo există o școală cu clasele I-X, astfel că ei merg acolo cu microbuzul școlar pe care l-am achiziționat, având posibilitatea să-și continue studiile, clasa a IX și a X-a”, explică primarul Filip Ivanov.

În acest context, trebuie reamintit faptul că Școala Gimnazială din Murighiol a fost reabilitată și modernizată în urmă cu doi ani, dar nu au fost uitate nici unitățile de învățământ din celelalte sate ale comunei, precum școala primară din Sarinasuf și gradinița din satul Plopu, ambele reabilitate în ultimii ani.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*