FOTO VIDEO Prefectul județului Tulcea a mers să vadă care este situația refugiaților ucraineni în PTF Isaccea

Refugiați ucraineni în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea. FOTO Prefectura Tulcea

Prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a vizitat azi Punctul de trecere a frontierei Isaccea, împreună cu colegii din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, șefii Inspectoratului Județean de Poliție și Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.

„Am ajuns azi de două ori în Punctul de trecere a frontierei Isaccea, dimineață, la ora 05.00, și apoi la orele prânzului. Situația este sub control, nu au existat sincope. Desigur, afluxul de persoane care vin din partea ucraineană este mare, formalitățile durează, dar asigurăm împreună cu forțele de ordine coordonarea activităților. Majoritatea persoanelor care trec granița în România pe la Isaccea vin cu autoturismele personale. Cei care vin pe jos au la dispoziție microbuze, sunt și mijloace de transport puse la dispoziție de firme și persoane private. Sunt multe persoane care au venit să ajute, cu alimente, cazare, translatori, dar am reușit să organizăm fluxurile”, a declarat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*