Primăria din localitatea Hamcearca are o listă de 20 de proiecte pentru care a solicitat finanțare și pe care primarul Ion Acceleanu și-ar dori să le vadă realizate în 2023. Printre aceastea se numără și cel denumit „Asigurarea infrastructurii de TIC C10 – Sisteme inteligente de management local la nivelul comunei Hamcearca” și care include amplasarea a peste 100 de camere de luat vederi, de diferite forme, mărimi și capacități.
„În funcție de zona în care sunt amplasate, pot fi la periferia localității, pot fi în intersecții unde pot înregistra un număr de înmatriculare al unei mașini”, explică primarul.
De asemenea, în cadrul aceluiași proiect, care atinge valoarea de circa 470.000 de euro, fonduri obținute prin Programul Național de Redresare și Reziliență, au mai fost achiziționate și diverse componente de tehnică de calcul, zece calculatoare, patru laptop-uri, un ecran inteligent cu touchscreen pentru sala de sedințe, precum și două aviziere digitale, pe care cetățenii le vor regăsi pe holul primăriei. În plus, primarul speră să primească și o dronă, care, în mare parte, va fi utilizată în situații de urgență.
„În cazuri, putem spune mai grave. Spre exemplu aici, pe lac, am avut, în decurs de vreo două, trei săptămâni, de vreo două, trei ori au dat foc la stuf. E greu. Avem o mașină de pompieri, avem băieții care intervin, dar nu e simplu; atunci mergi cu drona și urmărești, vezi ce probleme sunt”, a exemplificat Ion Acceleanu.
Fiind o localitate de tranzit, Hamcearca va dispune și de două stații de încărcare pentru mașini electrice, pentru care banii vin de la Ministerul Dezvoltării.
„Prima dată când au fost prinse în proiect mi s-a părut o glumă, pentru noi, la Hamcearca, să ajungem să avem stații de încărcare. Dar vreau să vă spun că, pe măsură ce ia amploare proiectul, mă bucur că au fost prinse, pentru că atunci încurajezi și cetățeanul să își ia o mașină electrică, să poată beneficia de aceste stații. Este un proiect benefic nu doar pentru cetățean, ci pentru întreaga comunitate”, crede primarul.
Comuna Hamcearca va beneficia, în această a doua parte a anului 2023 și de mondernizarea completă a sistemului de iluminat public.
„În ceea ce privește iluminatul public, va fi schimbat totul. Toate lămpile vechi se vor da jos. Așa cum am mai spus public și anterior, în anii trecuți nu aveam bani de lămpi. În fiecare an puneam câte 50 și dacă vă uitați acum pe stâlpi avem lămpi de vreo patru, cinci feluri. Dar atunci am spus că nu mă interesează, pentru moment lampa, ci să fie cât de cât lumină în zona în care a fost amplasată”, a declarat primarul.
În locul lămpilor de iluminat vechi, multe dintre ele cu becuri incandescente, vor fi montate lămpi cu LED. O calitate a acestora din urmă este că îi pot schimba intensitatea luminii în funcție de intensitatea traficului în zona respectivă, ducând astfel și la reducerea costurilor la factura de curent electric, deci economie la bugetul local.
„Pentru fiecare intersecție vor fi lămpi diferite, deci nu vom pune de la A la Z aceleași lămpi. În funcție de mărimea intersecției și pe bazele calculelor proiectantului, vom monta o lampă de dimensiune mai mare sau mai mică. (…) Din punctul meu de vedere, eu văd aceste investiții ca fiind foarte benefice”, explică edilul șef.
Ion Acceleanu se arată foarte optimist și salută inițiativa Guvernului de a da acces și comunităților mici la astfel de investiții care ducă la modernizarea satelor și comunelor din România, dar mai ales la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. Primarul recunoaște că are și contestatari printre locuitorii comunei, oameni care încă nu sunt convinși că tehnologizarea și are locul sau că poate ajute, într-adevăr, la sat. Șeful administrației locale din Hamcearca este dispus să le demonstreze celor care l-au ales în funcție că se poate, chiar dacă, deocamdată, pașii sunt mici.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment