FOTO VIDEO Pepiniera de talente de la Turcoaia, comuna recunoscută la nivel național pentru vocile și sportivii săi. Copiii sunt îndrumați și ajutați fie către cultură, fie către atletism

Copiii din Turcoaia se pregătesc pentru atletism. FOTO Tlnews.ro

Comuna Turcoaia a reușit să atragă toate privirile de-a lungul anilor datorită copiilor talentați din localitate. Cultura și sportul sunt domeniile în care, grație profesorilor îndrumători, copiii au reușit să aducă acasă, la Turcoaia numeroase medalii și trofee.

Jurnaliștii Tulcea NEWS au mers în comuna Turcoaia, iar prima oprire au avut-o la Căminul Cultural din localitate unde i-au surprins pe Denisa, Alex și Nicoleta, trei copii talentați care încearcă să ducă mai departe cântecul, portul și obiceiurile locale.

”Este greu la început, copiii vin, lucrează cu mine ca profesor de muzică, au talent. Noi sperăm ca pe parcursul timpului să fie ca ceilalți care au luat premii importante”, a spus Florin Potârniche, profesor de canto la Căminul Cultural Turcoaia.

Cel mai important trofeu care a ajuns în comuna Turcoaia și care a rămas pentru prima dată la Tulcea este cel al Festivalului ”Natalia Șerbănescu” câștigat de Elena Nistor.

”Cei mai talentați copii pe care i-am pregătit la Turcoaia sunt: Gherghișan Narcis, care studiază în continuare și Nistor Elena, care este la Facultatea de Arte din București. Ei doi au reușit la nivel de țară să câștige numeroase premii”, a mai spus Gheorghe Potârniche, profesor de canto.

În comuna Turcoaia primul ansamblu de cântece și dansuri populare a luat ființă în anul 1956 la Căminul Cultural. Anii au trecut, iar activitățile s-au diversificat, a fost înființată o bibliotecă dar și diferite dansuri moderne, de societate, toate pe temă culturală.

”În 1998 mi-a revenit sarcina să preiau acest lăcaș de cultură, să-l coordonez. Era un ansamblu care se destrămase parțial. Mai erau 4-5 perechi de dansatori, i-am adunat, am început munca și în mai puțin de 2 ani urcau pe scenă, în spectacol în jur de 50 de copii și tineret, două ansambluri. În paralel se mergea cu un taraf, care se pregătea separat, dar în programul de dans al copiiilor erau și ei incluși”, a declarat Petre Paraipan, directorul Căminului Cultural Turcoaia.

De atunci comuna Turcoaia a început să participe cu ansamblurile la diferite spectacole în țară, Petre Paraipan a fost nevoit să caute și soliști vocali, iar prin mâna lui au trecut dea lungul timpului peste 700 de copii și tineret.

”Cu ansamblurile pe care le-am avut, în mai puțin de 10 ani am reușit să aducem în localitatea Turcoaia multe premii, dar cele mai importante sunt trofeele, care nu prea sunt la îndemâna oricui și mai ales venind de la țară, și de ce nu, dansurile dobrogene sunt mai lente, mai așezate”. a adăugat Petre Paraipan, directorul Căminului Cultural Turcoaia.

Ansamblurile de dansuri de la Turcoaia au reușit să impresioneze și să încânte jurii din Banat, Moldova, Ardeal, Oltenia și să se întoarcă de acolo cu trofee. Momentan în localitate nu mai există un ansamblu de dans din cauza problemelor financiare. Pentru un astfel de ansamblu costurile sunt mai mari, implică atât costumele, cât și deplasările la spectacole.

”Cei din primărie, începând cu domnul primar până la ultimul angajat, atunci când avem nevoie ne sprijină, ne sunt aproape. Niciodată în consiliul local nu s-a spus ”pardon” atunci când s-a solicitat un sprijin legat de o dotare, de o deplasare”, a mai spus Petre Paraipan, directorul Căminului Cultural Turcoaia

Administrația locală are în plan să reabiliteze Căminul Cultural, iar după ce acesta va fi modernizat, se dorește înființarea unui ansamblu de dans.

”Turcoaia este leagăn de folclor. Eu m-am născut, am crescut aici. M-am alăturat practic echipei conduse de domnul Paraipan. M-am alăturat luând decizia de a continua practic, ceea ce dânsul de ani buni a realizat pe acest plan. A promovat copii cu talente deosebite care au ajuns până în finala concursurilor mari de televiziune, la anumite festivaluri foarte mari, a promovat atât interpreți populari cât și activități de coregrafie, dansuri populare” spune primarul comunei Turcoaia, Stelian Bălan.

50 de soliști vocali s-au pregătit de-a lungul celor 10 ani la Căminul Cultural din Turcoaia.  Aceștia au mers, au reprezentat cântecul și portul dobrogean în toată țara și nu numai. Numeroase premii pentru cântecul popular au ajuns la Turcoaia și din țări precum Ucraina și Belarus.

”Așa a făcut ca astăzi să găsiți acești trei copilași care încearcă să facă ceva, să ducă mai departe cântecul, portul, tradiția și obiceiurile locale. Toată activitatea asta este ușoară dar și grea. Ușoară pentru că e frumoasă și cu mari satisfacții, iar grea e pentru că suntem o familie”, a mai spus Petre Paraipan, directorul Căminului Cultural Turcoaia.

Din Turcoaia la Festivalul ”Lira Litoralului” care va avea loc în această vară vor merge 3 copii. În prima faza: Denisa și Nicoleta, iar pe timpul verii Alex. Ei vor prezenta cântece din zona Dobrogei.

Copiii din Turcoaia, campioni la atletism

La Campionatele Naționale de atletism rezervate copiilor de cele mai multe ori titlurile ajung în localitatea Turcoaia. Numai anul acesta, pe plan național sportivii au reușit să câștige șapte medalii dintre care două titluri de campioni ai României. În prezent, în pregătire antrenorul de atletism, Gheorghe Ciulei are 40 de copiii.

”Despre atletism, în special despre aruncări, aruncarea suliței, greutății, a discului, mai facem și probe tehnice: săritura în lungime, viteză, dar specialitatea sunt aruncările. Sulița este o probă foarte tehnică. Mulți nu au înțeles-o aici în comună. E o probă cu un rafinament foarte mare tehnic și trebuie să găsești omul perfect pentru această probă”, spune Gheorghe Ciulei, antrenor de atletism

Antrenorul Gheorghe Ciulei face pregătire cu copiii din Turcoaia din anul 2000, iar în acești ani au fost câștigate aproximativ 40 de titluri de campioni ai României la suliță, disc și greutate.

”Am avut fată care a fost la mondiale, europene, eu am format-o și a plecat la un club mai mare la CSM Brăila. Dar o am și pe fosta campioană națională Savinela Ciulei a fost la Balcaniada, două locuri patru (2011-2013) , în rest campioni național de copii și juniori”, a mai spus Gheorghe Ciulei, antrenor de atletism

Atletismul este un sport dificil în care este nevoie de foarte multă muncă, devotament, dar în același timp este și o activitate costisitoare. Pentru a face performanță sportivii au nevoie de la echipamente profesionale, recuperare, vitaminizare și alte lucruri necesare în acest sport. Administrația locală a sprijinit mereu această activitate alocând sume necesare pentru echipamente și deplasări.

”Cel puțin de când sunt eu, da și nu numai, ar fi lipsă de modestie aici pentru că am fost consilier și în legislatura altor primari și s-au alocat sume, nu prea mari, după puterea și bugetul localității noastre, care au completat echipamentele sportive, anumite deplasări, echipamente sportive și le-am pus la dispoziție o bază sportivă unde ei își desfășoară activitatea și au reușit să obțină rezultate extraordinar de bune”, a adăugat Stelian Bălan, primarul comunei Turcoaia

Urmează o perioadă de foc pentru atleții din Turcoaia, ei vor participa la Campionatul de Copii, care va fi urmat de Campionatul de Juniori de la Pitești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*