În condiții care încă nu au fost lămurite, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile în apropiere de localitatea Baia, iar la scurt timp a luat foc. Șoferul și pasagera au reușit să iasă din mașină în ultima clipă.
Din primele cercetări ale polițiștilor tulceni a reieșit că un bărbat de 62 de ani din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 22, din direcția Constanța – Tulcea, a pierdut controlul volanului autoturismului. Acesta a părăsit partea carosabila și s-a rerăsturnat. La scurt timp a luat foc, dar atât șoferul, cât și pasagera care se afla cu el în mașină au reușit să se salveze.
La fața locului a fost trimis un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă din cadrul stației de pompieri Babadag a ISU Delta Tulcea, dar mașina nu a mai putut fi salvată, arzând în totalitate.
Cei doi ocupanți ai autoturismului au fost preluați de ambulanța SAJ în vederea transportului către Spitalul Județean Tulcea.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a participat marți, 15 martie 2022, la Centrul Cultural „Nicolae Bălășescu Nifon“ din Babadag, […]
Be the first to comment