Punct important pe harta celor care doresc să-și petreacă vacanțele în Delta Dunării, comuna tulceană Murighiol a cunoscut, în ultimii ani, o dezvoltare permanentă, administrația publică locală fiind preocupată să modernizeze și să dezvolte infrastructura legată de utilitățile de bază, astfel încât să asigure cele mai bune condiții celor care doresc să investească pe plan local, dar și celor care vizitează Delta Dunării. La Murighiol se poate ajunge, pe căi rutiere modernizate, cu ușurință și într-un timp relativ scurt, atât din Constanța, cât și de la București, iar Tulcea se află la o aruncătură de băț.
“Din punct de vedere turistic, într-adevăr, este o zonă ideală, este o zonă curată, ecologică. Acest lucru a generat un aflux mare de turiști, deoarece Delta Dunării prezintă o garanție din punct de vedere sanitar în această zonă”, a declarat, pentru Tulcea News, primarul comunei, Filip Ivanov, aflat la al patrulea mandat în fruntea comunității.
“Fiind o comună pe malul apei și având asigurate utilitățile de bază, turiștii au garanția unor servicii de calitate din partea celor implicați în turismul local”, continuă primarul, care reconfirmă faptul că una dintre prioritățile administrației publice locale a fost să creeze condiții cât mai bune pentru cei care au dorit să investească în turismul din zonă.
“Orice comerciant, când vine să investească într-o anumită zonă, se interesează despre oportunitățile pe care le are, de utilități, energie, apă, canalizare, drumuri. Aceste lucruri, în comuna Murighiol, sunt realizate în proporție de 60 la sută, iar proiectele pe care le avem în vedere pentru viitor, pentru toate satele din comună, urmează să asigure aceste utilități de bază în proporție de sută la sută. Accesul auto în zonă se face destul de lejer, toate drumurile sunt asfaltate.
Plecarea către diferite locații din Delta Dunării se face de la debarcaderul comunei Murighiol, o zonă reabilitată și modernizată recent, printr-un proiect de finanțare. Sunt asigurare condiții foarte bune pentru îmbarcare, dar și pentru parcarea mașinilor cu care vin turiștii. Există parcări private, există parcări ale Primăriei Murighiol, pentru acestea nu se percepe nicio taxă, fiind gratuite”, a mai spus primarul Filip Ivanov.
Într-adevăr, mai ales în aceste zile, în care accesul la vacanțele din străinătate este mult limitat, românii și-au întors privirea către frumusețile naturale ale țării, iar Delta Dunării se numără, fără doar și poate, printre acestea. Cu lacurile Razim și Murighiol, care mărginesc localitatea, Murighiol este una dintre porțile importante de acces către zone dintre cele mai pitorești, de o frumusețe unică, cu peisaj luxuriant, sălbatic. Un produs prin excelență turistic, cu totul diferit de restul destinațiilor turistice, Delta Dunării oferă liniște, momente de relaxare într-un cadru natural aproape ireal, un paradis pentru pescari, dar și pentru fotografii aflați în căutarea cadrului perfect.
“În ciuda situației destul de complicate în care se află turismul pe vreme de pandemie, Delta Dunării rămâne o destinație căutată de către turiști, iar gradul de ocupare este mare. Poate că specificul acestei zone, cu locații turistice mici, cu capacități mici de cazare, dar în care se găsesc toate serviciile asigurate, contribuie la atractivitatea zonei”, spune Daniel Ilușcă, investitor în zona Deltei Dunării.
Odată ajunși la debarcaderul din Murighiol, turiștii își lasă mașinile în parcările amenajate și încep drumul pe apă, la bordul ambarcațiunilor motorizate, către diferitele locații din inima Deltei Dunării.
“De aici, mergeți doar pe apă. Nu există șosele, există o întindere de circa 580 de mii de hectare, o întindere mai mare decât suprafața județului Brașov, în care nu găsim decât grinduri, lacuri, apă, stuf, păsări, pește, natură, plăji sălbatice, mare, tot ceea ce a lăsat Dumnezeu. De aceea spun că pentru toți românii Delta Dunării trebuie să fie o destinație de vacanță, au ce vizita, au ce vedea, găsesc servicii turistice corespunzătoare, de bună calitate, și nu cred că va fi cineva care să vină în Delta Dunării și să plece nemulțumit”, ne asigură interlocutorul nostru.
“Delta este complexă și variată. Ca să poți cunoaște într-adevăr Delta ai nevoie de câteva zile bune, ca să poți să parcurgi o parte din ea. Cunoașterea Deltei Dunării, a frumuseții ei, înseamnă să vii în zonă, în perioade repetate, atât primăvara, cât și vara sau toamna, pentru că în fiecare anotimp Delta Dunării are frumusețea ei. Primăvara înverzește totul, păsările cuibăresc, apoi, perioada de toamă, când aceste păsări, în proporție de 90 la sută, își iau zborul către alte destinații mai calde, de unde au venit în primăvară”, a lansat o invitație primarul Filip Ivanov, mai ales că în zilele de toamnă Delta Dunării este de o frumusețe răpitoare.
Be the first to comment