Situată în mirifica vatră pustnicească, învăluită în mireasma pură a pădurilor de tei ce îmbracă precum o mantie milenarii munți dobrogeni, Mănăstirea Cocoș este un vechi monument istorico-monahal, așezat la șase kilometri distanță de comuna tulceană Niculițel și la aproximativ 35 de kilometri vest de orașul Tulcea.
Mănăstirea Cocoș a fost întemeiată în anul 1833, de către trei călugări români, Visaron, Gherontie și Isaia, veniți de la Mănăstirea Neamț și după ce au stat timp de șapte ani la Sf.Munte Athos. Pe o bucată de pământ de lângă dealul Cocoșului, pe care o cumpără de la o turcoaică, cei trei călugări construiesc cu aprobarea autorităților locale musulmane un așezământ de rugăciune, din nuiele lipite cu pământ, specific locului. Legenda spune că, în apropiere, noaptea, se făcea auzit cântecul unui cocoș sălbatic, de unde provine și numele mănăstirii.
Atestarea documentară a micii mănăstiri are loc abia în anul 1841. Arhiepiscopul Tulcii, ierarhul grec Panaret îl ridică la rangul de Arhimandrit pe ieromonahul Visarion, numindu-l stareț al Mănăstirii Cocoș. Primul hram al mănăstirii a fost Intrarea Maicii Domnului în biserică. În anul 1853, starețul Visarion ridică a doua biserică din piatră și cărămidă, cu hramul Sfânta Treime. Construcția păstrează arhitectura de la Muntele Athos, cu temelie de piatră, cerdac din lemn și acoperiș de olane sau piatră.
Urmașul lui Visarion și cel de-al doilea stareț al mănăstirii poartă numele de Daniil. În perioada în care el păstorește, între 1862 și 1884, se va ridica monumentala clopotniță, înaltă de 30 metri, care are în jurul clopotelor șase firide din care se poate vedea frumosul peisaj al dealurilor dimprejur, iar în depărtare, cursul Dunării. Tot în această perioadă se construiesc chiliile dinspre Vest, în stil oriental, cu pridvor și cerdac în ambele părți, restaurate și declarate monument istoric, în 1959.
Actuala configurație a Mănăstirii Cocoș datează din 1916, din perioada starețului Roman Sorescu, însă nu s-a putut păstra pictura originală, pe tencuială, în stil neo-renascentist, realizată de pictorul italian Francesco de Biosse.
Între anii 1993 și 1998, s-au efectuat lucrări ample de consolidare a bisericii, urmate de executarea unei noi picturi, realizată în tehnica mozaicului, unicat în Dobrogea. Este o tehnică folosită, în general, pe fațadele exterioare ale bisericilor, în care se folosesc plăcuțe din sticlă, dublate cu aur. Deoarece sunt picturi de dată recentă, reprezintă și figuri ai sfinților români (domnitori, Sf. Muceniță Filofteia, Sf. Teodora de la Sihla, alți sfinți din zona Dobrogei), precum și ai ctitorilor mănăstirii.
În anul 1971, după o ploaie puternică, șuvoaiele de apă au scos la suprafață, pe o uliță din Niculițel (veche așezare romană, dependentă de cetatea Noviodunum, Isaccea de astăzi), cupola unei cripte martirion din piatră și cărămidă, aparținând perioadei paleocreștine. În urma lucrărilor arheologice, în criptă s-au descoperit rămășițele a patru sfinți martiri, Zoticos, Atalos, Kamasis și Filipos, martirizați în perioada marilor persecuții ale Împăratului Dioclețian. Se presupune că Zoticos a fost preot, iar ceilalți misionari creștini, care au fost martirizați la data de 4 iunie, anul 303. La 17 ianuarie 1973, moaștele au fost aduse și așeezate la loc de cinste, în patru racle, sub baldachin, în Biserica Mănăstirii Cocoș. În fiecare an, la 4 iunie, moaștele celor patru sfinți mucenici sunt scoase în pelerinaj la locul în care au fost descoperite.
Muzeul mănăstirii adăpostește o frumoasă colecție de icoane din sec.XVIII, aparținând mai multor școli de pictură, obiecte de cult, evanghelii ferecate, sigilii vechi, manuscrise și veșminte.
Be the first to comment