S-au dus anii în care copiii se jucau în praf ori noroi prin curțile școlilor la țară. S-au dus și anii în care uneori nici încălțări nu aveau de unde să cumpere pentru a putea juca fotbal. În zilele noastre, copiii, dar și cei mai mari, au șansa de face sport, a se juca ori a face mișcare în condiții similare cu cele de la orașe, chiar orașe europene.
Aici s-a ajuns în prezent la Jurilovca, unde, cu o investiție de aproximativ 9.3 milioane de lei, s-a ridicat cea mai modernă sală de sport din județ în prezent. Investiția a fost derulată de Primăria Jurilovca alături de Compania Națională de Investiții. Sala are 180 de locuri, o suprafață de joc de calitate și este pretabilă pentru o multitudine de sporturi: de la fotbal, handbal și baschet până la tenis ori volei, așa cum au demonstrat-o organizatorii la ceremonia de inaugurare a obiectivului.
“Ținând cont că am reușit să o amplasăm în curtea școlii, de această sală se vor bucura un număr de 300 de copii, nu numai de la școala din Jurilovca, ci și din Sălcioara și Vișina. În general, orele de sport se vor practica în această sală. Nu în ultimul rând, bineînțeles, și tinerii care au terminat școala și sunt în comună. Au program de după masă, avem personal necesar pentru a se putea bucura și ei de această sală.” a spus primarul din Jurilovca, Eugen Ion.
Sala de sport din Jurilovca poartă numele primului kaiacist român campion olimpic, Vasile Dîba. Născut și crescut în Jurilovca, Dîba a obținut aurul la Olimpiada de la Montreal din 1976, precum și medalia de bronz la aceeași competiție, dar în altă probă. Mai are în palmares alte două medalii de argint și bronz la Olimpiada de la Moscova din 1980. Dîba a fost prezent la inaugurarea sălii de sport din Jurilovca, iar primarul Eugen Ion i-a înmânat simbolic cheia obiectivului.
“Sunt foarte mândru, domnul primar m-a anunțat din timp, nici nu apucase să se facă structura aici. M-a întrebat <<Ești de acord să se numească sala după tine?>>. Dar cum să nu, dacă sunt de aici din Jurilovca. Aici am învățat la școală. Aici erau niște noroaie, niște băltoace… În sportul ăsta dacă nu știi să înoți, nu te primește, noi prin noroaie am învățat și să înotăm.” a declarat pentru TLnews, marele campion Vasile Dîba.
La aceeași ceremonie de inaugurare a fost prezent un alt mare campion, Miodrag Belodeci, deținător a două trofee de Cupa Campionilor Europeni la fotbal cu Steaua București și Steaua Roșie Belgrad. De asemenea, la eveniment au participat reprezentanți ai Comitetului Olimpic Român, ai Prefecturii și Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, precum și președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
“Aceasta este cea mai modernă și cea mai mare sală de sport din județul Tulcea pentru că cea din municipiul Tulcea, de 5000 de locuri, este în construcție, sperăm ca la anul să fie gata și atunci aceea va fi cea mai mare, dar la momentul acesta, azi, aceasta din Jurilovca este cea mai mare. Abilitatea celor care fac administrație, în mod special administrație locală, ar trebui să se îndrepte mai cu atenție către acest domeniu, către copii și către sportul pe care aceștia trebuie să îl practice.” a precizat Horia Teodorescu
Un simplu tur prin noua sală de sport te duce cu gândul că nu te-ai afla într-o clădire de la țară. Vestiarele, băile, dușurile sunt la standardele unor centre sportive de performanță. Profesorii de sport și antrenorii copiilor spun că ce părea imposibil acum câțiva ani le stă acum în fața ochilor.
“Se poate practica orice fel de sport, eu am propus să facem și o demonstrație de oină, dar din motive de securitate, să nu ricoșeze mingea în altă parte, am renunțat. Se poate juca fotbal, baschet, dar nu doar sporturi. Se pot practica și dansurile.” a spus Victorița Ivanov, profesor de educație fizică și sport la școala gimnazială din Jurilovca.
Viitorul sună bine, așadar, câtă vreme se fac investiții în sport și educație. Competiția duce la performanță, iar în final sportul unește. Dovadă stă și faptul că la demonstrațiile de la inaugurarea sălii au participat și elevii din alte localități cum au fost cei la la Liceul “Dimitrie Cantemir” din Babadag, ori ai școlii “I.L. Caragiale” din Tulcea.
Be the first to comment