FOTO VIDEO Dispensar nou la Murighiol, cu centru de permanență și cabinet stomatologic, ambele dotate cu aparatură nouă și modernă

Dispensarul din Murighiol. FOTO Paul Alexe

Aflată la aproximativ 40 de kilometri de cel mai apropiat oraș (Tulcea), comuna tulceană Murighiol avea nevoie “ca de aer” de un dispensar nou, modern, în care să funcționeze și un centru de permanență, astfel încât orice urgență să primească un răspuns cât mai rapid, în condițiile în care orice minut câștigat poate fi hotărâtor pentru cazurile grave.

În aceste condiții, administrația publică locală a decis să reabiliteze și să modernizeze vechiul dispensar, ajuns într-o stare avansată de degradare. Astfel, la inițiativa primarului Filip Ivanov și după un efort concentrat al celor implicați, noul dispensar este finalizat în proporție de 90 la sută, urmând să fie dat în folosință în perioada următoare.

 Această clădire a fost construită între anii 1996 și 1998, nu a fost folosită la întreaga capacitate, nu s-a făcut întreținerea corespunzătoare, construcția fiind într-o stare avansată de degradare fizică și morală. La propunerea domnului primar Filip Ivanov, în anul 2016, s-a inițiat cererea de finanțare pentru acest obiectiv, de mare importanță pentru comunitatea comunei Murighiol, pentru a beneficia de asistență medicală, mai ales că în această clădire funcționează și un centru de permanență, unde se poate interveni în caz de urgențe medicale.

O importanță deosebită o are și cabinetul stomatologic, care funcționează în această clădire, iar prin investiția propusă se dorește reabilitarea acestui cabinet și dotarea lui, inclusiv cu un scaun nou de stomatologie, astfel încât să îndeplinească toate condițiile de funționare impuse de Ministerul Sănătății, a declarat, pentru Tulcea NEWS, Andreea Cernamoreț, inspector în cadrul serviciului de Achiziții Publice din cadrul Primăriei Murighiol.

De la începerea propriu-zisă a lucrărilor, s-a mers în ritm alert, chiar și în condițiile în care s-a menținut funcționarea centrului de permanență, cabinetul medical fiind mutat dintr-o parte în alta a clădirii, în funcție de locul în care se desfășurau lucrările.

Lucrările se referă la înlocuirea parțială a șarpantei, a structurii acoperișului, care a fost afectată, înlocuirea întregii învelitori din țiglă ceramică, finisajele medii, tencuieli, zugrăveli, gresie, pardoseli și faianță. Dispensarul dispune de un kit fotovoltaic pentru alimentare cu energie electrică proprie și apă caldă, prin montarea de panouri solare cu tuburi vidate.

Totodată, s-a înlocuit centrala termică inițială, cu alte două cazane, cu combustibil solid, mixt, lemn și peleți. Reabilitarea termică a fost făcută prin anvelopare cu polistiren ignifug. S-a montat un coș nou de fum, din inox. S-a înlocuit tot ceea ce înseamnă tâmplărire interioară și exterioară, a explicat Georgel Chirac, diriginte de șantier.

Reabilitarea dispesarului din Murighiol e un proiect de 1.200.000 de lei, bani prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*