
În condiții încă neelucidate, duminică după amiază un șofer a pierdut controlul autoturismului și s-a izbit violent de parapetul lateral pe DN 22, între Tulcea și Agighiol. Impactul a fost atât de puternic încât, pentru ca personalul medical al Serviciului de Ambulanță să poată ajunge la conducătorul auto rănit, a fost solicitat și ajutorul ISU Delta Tulcea. La fața locului a fost trimisă o autospecială cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare grea și 7 subofițeri. Pompierii au reușit în scurt timp să îl scoată pe bărbatul rănit și să îl predea cadrelor medicale.
Polițiștii Serviciului Rutier au deschis un dosar de cercetare penală pentru a se stabili condițiile în care s-a produs accidentul rutier.
Be the first to comment