FOTO VIDEO Comuna Izvoarele se transformă în ritm accelerat. Primarul George Ghiorghe a reabilitat școala, asfaltează toate drumurile, vrea să facă un dispensar nou și un parc pentru copii

Primarul George Ghiorghe din comuna Izvoarele. FOTO Adrian Boioglu

Primarul din comuna tulceană Izvoarele are toate motivele să se mândrească, la început de an: i-au ieșit toate planurile croite în 2018 și sunt semne bune că îi va merge din plin și anul care abia a început. Primarul George Ghiorghe nu speră la minuni, ci doar urmărește calendarul proiectelor la care a muncit din plin ca să le vadă puse pe picioare.

“Am accesat 6 proiecte – 5 la Ministerul Dezvoltării și unul pentru un buldoexacvator pe GAL. Din cele 6 proiecte, la trei am ajuns la faza finală: am terminat și licitația și urmează ca în primăvara acestui an să înceapă lucrările. Am accesat aceste proiecte în urma consultărilor cu oamenii din sat (am făcut așa, un sondaj) și ce-am crezut de cuviință că este necesar, le-am băgat pe prima lista. Adică: la Alba și la Iulia am accesat proiectul cu apa potabilă că nu au așa ceva (proiectul este finalizat); la Izvoarele – extinderea sistemului de canalizare a fost făcut din mandatul trecut de fostul primar, iar acum în timpul mandatului meu terminăm tot, și în fine, un alt proiect – asfaltarea: toată comuna Izvoarele va fi asfaltată. Vorbim despre 14 kilometri de străzi care se fac anul asta”, spune primarul George Ghiorghe.

La toate proiectele pe care le amintește primarul, licitația – una din părțile cele mai dificile – a fost terminată, iar acum trebuie doar că să dea ordinul de începere a lucrărilor. Și cum în domeniul construcțiilor vremea poate fi prieten sau dușman, edilul așteaptă condiții meteo prielnice că să dea startul.

Apoi, pe măsură ce proiectele vor prinde contur și obiectivele vor fi gata, și banii vor începe să vină eșalonat de la Ministerul Dezvoltării. L-am întrebat pe primarul George Ghiorghe care este proiectul la care ține cel mai mult, cel mai apropiat de sufletul lui?

“Cam toate sunt la fel: la Alba nu există apă, la Izvoarele nu a fost terminată canalizarea și toată lumea vrea asfalt. Și nu putem să facem asfaltare fără să avem apă și canalizare. Oamenii sunt foarte bucuroși că se vor face toate acestea, dar în același timp sunt și nerăbdători. Au zis: “deja au trecut doi ani jumate!” Le-am spus că nu noi suntem de vină, dar astea sunt demersurile care se fac. Din toți primarii care au depus proiecte în 2017 nu știu să fie unul sau doi care au început lucrările. Suntem în cărți, suntem în grafic” explică primarul George Ghiorghe.

Când George Ghiorghe  a câștigat mandatul de primar la Izvoarele în urmă cu doi ani și jumătate, a găsit o primărie înglodată în datorii și fără nicio credibilitate la firmele care o puteau ajuta cu proiecte și construcții. A început o muncă enormă de convingere a partenerilor posibili, că lucrurile se vor schimba și că sub mandatul lui banul va fi chibzuit și bine administrat, iar în scurt timp lucrurile au început să se miște. Prinmele schimbări le-a făcut pentru copii: școala veche și deteriorată a fost modernizată, reabilitată și acum e de nerecunoscut.

“Am obținut 1.200.000 lei și am reabilitat școala gimnazială Izvoarele în totalitate: centrale noi, sală de sport, anveloparea termică a clădirii, acoperiș nou, schimbat tot-tot! Până acum nu avea nici autorizație de la DSP – nu avea nici toalete că lumea! Nici căldură suficientă nu aveau copii, iar acum s-a făcut tot nou! Cu grădiniță, cu tot, sunt 160 de copii care învață acolo. Acum au condiții ca la oraș” spune primarul tulcean din Izvoarele.

În 2019 urmează să facă un parc pentru copii, lângă școala cea nouă. Deja a vorbit să cumpere o curte în apropierea școlii și să o transforme în parc pentru copii, cu loc de joacă, cu foișor, cu băncuțe și iluminat public. Comuna Izvoarele se schimbă în bine, de la an la an.

“Noi am avut cinci proiecte aprobate, iar trei sunt finalizate. Mai sunt încă trei proiecte de finalizat în 2019, printre ele fiind dispensarul uman în comuna Izvoarele, în valoare de 500.000 de euro, și finalizarea achiziției unui buldoexcavator pentru primărie pe programul GAL. Vine iarna și ne trebuie pentru deszăpezire; sau se sparge o conductă, sau… sunt diverse intervenții și ne trebuie așa ceva” spune primarul.

George Ghiorghe spune că dispensarul uman este cel mai serios proiect din mapa pregătită pentru 2019. Clădirea care va avea parter și un etaj va găzdui cabinetele medicului de familie, ale medicului stomatolog și va avea centrală termică proprie și toate utilitățile. Aparatura medicală nu intră în acest proiect: primarul vrea să o achiziționeze separat, printr-un alt proiect de investiții. Însă deocamdată anul abia a început, iar sărbătorile nu sunt gata.

Tradiții respectate la Izvoarele, unde se află cea mai mare comunitate de greci din România

La Izvoarele am găsit o comunitate veselă, care știe să petreacă și mai ales să ducă mai departe tradițiile din comună. Clădirea Căminului Cultural a răsunat de muzica și dansurile localnicilor care cinsteau obiceiurile vechi.

“E o sărbătoare foarte frumoasă care se numește Udatul Mireselor care s-au cununat în anul 2018. Familiile mireselor, adică socrii mari și socrii mici împreună cu nașii se întâlnesc acasă la socrii mari unde este udată mireasa, iar apoi, după ce se termină acolo ritualul udatului toți o să vină aici la Căminul Cultural”explică Mirela Panaitina Ciobanu, coordonatorul ansamblului folcloric “Demetra” din Izvoarele.

În mod normal sărbătoarea și horele ar fi trebuit să fie afară în aer liber, în piațeta din fața Căminului Cultural, însă pentru că bătea vântul și era foarte frig, localnicii au preferat să între în cămin.

“Noi avem niște sărbători specifice, pentru că Izvoarele reprezintă cea mai mare comunitate de greci din România. De Bobotează seara, este ajunul Crăciunului pe rit vechi și avem cântăreți care merg și colindă în tot satul cu colinde vechi și frumoase. Apoi pe 7 și pe 8 ianuarie se udă miresele din anul anterior, se îmbracă toată lumea în costume tradiționale și se face hora mare a satului. Este foarte foarte frumos – este unicat în județul Tulcea!” povestește primarul George Ghiorghe.

Anul 2019 se anunță roditor pentru localnicii din Izvoarele. Proiectele planificate le vor ridica nivelul de trăi și calitatea vieții din comună.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*