FOTO VIDEO Centrul de radioterapie MedEuropa Constanța, o șansă la viață pentru pacienții cu afecțiuni oncologice. Clinica de la malul mării asigură transport și cazare gratuite pentru pacienții din județele limitrofe Constanței

Clinica MedEuropa Constanța. FOTO Paul Alexe

Centrul de radioterapie MedEuropa din Constanța este unul dintre cele mai moderne din România, oferind radioterapie de ultimă generație și serviciile unei echipe medicale cu multiple specializări. Clinica oferă servicii de tratament al cancerului prin radioterapie cu intenție curativă, radioterapie cu scop paliativ şi monitorizarea pacientului în regim de spitalizare de zi. De asemenea, în partea de ambulatoriu a clinicii se desfășoară consultația inițială și consultații intraterapeutice.

Despre ce anume este radioterapia, cum funcționează ea, cui se adresează și în ce situații este recomandată, Tulcea NEWS a discutat cu Dr. Cristina Beșelea, medic specialist radioterapie în cadrul Centrului MedEuropa Constanța.

“Radioterapia este o metodă loco-regională de tratament a cancerului, care folosește radiații ionizante, în scopul distrugerii celulelor tumorale de la nivelul unui țesut. Radioterapia se poate folosi cu intenție curativă, atunci când se dorește controlul de lungă durată sau vindecarea bolii sau cu intenție paliativă, atunci când se dorește ameliorarea unor simptome, precum durerea”, a explicat, pentru TLnews, Dr. Cristina Beșelea.

Trebuie știut faptul că în cadrul clinicii constănțene pot fi iradiate toate tipurile de cancer.

“În Centrul de radioterapie MedEuropa din Constanța se iradiază aproape toate tipurile de cancer, iar dacă ar fi să pornim de sus în jos putem numi tumorile cerebrale, tumorile din sfera ORL, tumorile toracice, iar aici avem cancerul de esofag, cancerul pulmonar, tumorile hematologice, cum este limfomul, tumorile gastrice și tumorile pelvine, iar aici aș nominaliza cancerul de rect, cancerul de prostată, tumorile ginecologice, precum și sarcoamele”, a continuat medicul specialist constănțean.

Desigur, pentru a beneficia de serviciile oferite de clinica de la malul mării, un potențial pacient va trebui să facă câțiva pași preliminari, care constau în realizarea unui consult la un medic specialist sau oncolog, fapt care îi va permite un diagnostic cert de cancer, dovedit de o serie de documente medicale.

“Pacientul este rugat să se prezinte pentru un prim consult, ori fizic, la noi în clinică, sau consultație online, trimițând toate documentele necesare pe adresa de email a clinicii”, a spus Dr.Cristina Beșelea, care a specificat și care sunt aceste documente medicale. “Toate documentele legat de patologia oncologică sunt importante, pornind de la rezultatul histopatologic, care confirmă diagnosticul de cancer, rezultatul investigațiilor imagistice și CD-urile de la CT, RMN, colonscopie sau altele pe care le are pacientul, scrisorile medicale pe care le are de la medicul specialist sau medicul oncolog”.

Fiecare caz în parte este studiat și discutat cu toată atenția de către comisia oncologică a centrului medical, după care, dacă nu mai sunt necesare alte investigații, se trece la simularea computer tomograf și la realizarea planului de tratament. Pacientul primește un calendar cu ședintele de radioterapie și este programat pentru o primă ședință, primind indicațiile necesare pentru pregătire.

Un alt lucru care trebuie remarcat constă în decizia conducerii MedEuropa Constanța de a asigura transport și cazare gratuite pentru pacienții care vin din județele limitrofe Constanței.

“Noi am dorit să venim în sprijinul pacienților care nu sunt din Constanța, ci sunt din județele limitrofe, precum Tulcea, Călărași sau Ialomița, oferindu-le cazare și transport gratuit, pentru a putea face radioterapie în centrul nostru. Acest lucru survine ca urmare a dorinței de a manageria și de a fi atenți la efectele adverse care pot să apară pe parcursul iradierii, iar aici aș putea exemplifica cu toxicitatea digestivă care poate să apară în cazul iradierilor pelvine.

De asemenea, prin această măsură dorim să ne protejăm pacienții în situații de pandemie și să-i expunem cât mai puțin riscului de coronavirus. Cei mai mulți dintre acești pacienți, din alte localități decât cele ale județului Constanța, făceau zilnic naveta către Centrul de radioterapie MedEuropa din Constanța, folosind un mijloc de transport în comun și astfel prezentau risc foarte mare de infectare cu un virus, coronavirus sau alte infecții virale, din contactul cu alte persoane”, a expus Dr. Cristina Beșelea, motivele care au stat la baza deciziei de a asigura transport și cazare gratuite pentru pacienții din alte județe.

Serviciile medicale oferite în clinica MedEuropa Constanța sunt sută la sută gratuite. Clinica de radioterapie MedEuropa din Constanța este singurul centru din Dobrogea care oferă servicii de radioterapie cu scop curativ.
Orice pacient care dorește o programare la MedEuropa Constanța poate lua legătura cu clinica la telefon (021 9971), e-mail sau direct la adresa centrului, din Constanța (Strada Ștefăniță Vodă, nr. 30). Pacienții care iau legătura cu centrul pe e-mail vor fi contactați telefonic, în vederea unei programări. Pentru mai multe amănunte, se poate accesa site-ul www.medeuropa.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*