În această dimineață, s-a desfășurat Adunarea Generală a Membrilor Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD). În debutul întâlnirii, care s-a desfășurat online, președintele asociației, Cătălin Țibuleac, a prezentat bilanțul activității în anul 2020, un an extrem de dificil pentru industria ospitalității, în contextul pandemiei care a afectat întreaga omenire. Cu toate acestea, turismul deltaic a ieșit mai puțin… șifonat decât restul industriei, chiar și în condițiile în care, în majoritate, turiștii care au vizitat Delta Dunării au fost cei autohtoni.
“Destinația turistică Delta Dunării a beneficiat de o bună promovare, ca și destinație ideală în perioada pandemiei, iar acest lucru a făcut ca românii să redescopere Delta Dunării, ceea ce a făcut ca numărul de turiști să fie destul de mare, în special în cele trei luni de vară”, a spus Cătălin Țibuleac.
Conform statisticilor oficiale, în 2020, la nivel național, turismul a suferit pierderi de 54 la sută, comparativ cu anul precedent. În schimb, pentru Delta Dunării, pierderea a fost de doar 20 la sută, fapt explicat prin numărul foarte mic de turiști străini care au vizitat Delta Dunării, anul trecut.
În ceea ce privește activitatea AMDTDD, aceasta a continuat să-și îndeplinească rolul de a promova destinația turistică Delta Dunării, atât prin acțiunile directe ale asociației, cât și prin intermediul numeroșilor colaboratori din media locale și naționale. O activitate de promovare a Regiunii Dobrogei de Nord, cu accent pe Delta Dunării, care s-a reflectat în mod direct, în cei trei ani de la înființarea asociației, asupra creșterii constante a interesului pentru această destinație turistică.
“Vom continua să promovăm destinația turistică Delta Dunării, ca și până acum, atât online, cât și prin participare directă la târgurile de turism. Avem un județ cât o țară, așa cum ne place să spunem, cu toate formele de relief, de la munte și până la plajele sălbatice, cu multe obiective turistice de mare interes și trebuie să găsim cea mai bună formulă de a le promova”, a continuat președintele AMDTDD.
Conform acestuia, pentru anul 2021, asociația are câteva direcții prioritare în care va acționa.
“În primul rând, trebuie să definim clar conceptul de turism deltaic, ca prim pas către trecerea de la un turism de trei luni, la unul de nouă luni din an. Apoi, să promovăm mai bine numeroasele cetăți medievale din județ, precum și muzeele, prin convingerea operatorilor din turism de a include vizitarea acestora în pachetele de turism. Nu în ultimul rând, să ne aplecăm asupra promovării orașului Tulcea, pentru a-l transforma dintr-un oraș de tranzit către și dinspre destinațiile din Deltă, într-un oraș-destinație turistică”, a punctat Cătălin Țibuleac.
Printre problemele cu care s-a confruntat asociația s-a numărat recenta decizie a noii conduceri administrative a municipiului Tulcea de a retrage Primăria Tulcea din cadrul AMDTDD.
“Eu cred că Primăria Tulcea nu a avut argumente reale, dar este o decizie unilaterală, care nu cred că ne va aduce prejudicii de imagine. Din punctul nostru de vedere, vom continua colaborarea, dacă vom gasi deschidere din partea lor”, a opinat Cătălin Țibuleac, care a amintit că asociația are o bună colaborare cu mai multe primării din județ.
La rândul său, Dragoș Anastasiu, reprezentantul asociației în cadrul Consiliului Național Consultativ pentru Turism, a subliniat că principala temă pentru perioada următoare o reprezintă extinderea la nouă luni a perioadei de sezon în turismul deltaic.
“Tema principală pentru următorii zece ani este cum să facem turism în Deltă nouă luni pe an și cum să evităm overturismul din lunile aglomerate. Trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru a atrage turiștii străini, în special, cei care înțeleg mai bine să vină în extrasezon”, a spus Dragoș Anastasiu, unul dintre antreprenorii care au investit în turismul deltaic.
Conform acestuia, trebuie pus accent pe conservarea și dezvoltarea tradițiilor, dar și pe protejarea atât a mediului deltaic, cât și a localnicilor.
“Protecția localnicilor, dar și a mediului, trebuie să ne preocupe în egală măsură. Trebuie să acționăm pentru conservarea și dezvoltarea peisajului tradițional, mai ales că există fonduri europene ce pot fi accesate în acest sens”.
Membrii asociației și-a exprimat îngrijorarea cu privire la decizia Guvernului de a renunța la acordarea tichetelor de vacanță în anul 2021, o decizie ce va afecta profund industria ospitalității.
“În 2020, voucherele de vacanță au reprezentat un veritabil colac de salvare pentru propietarii din turism, 60 la sută din încasări fiind astfel acoperite. În 2021, în absența voucherelor de vacanță, ne așteptăm la o scădere semnificativă a turiștilor români”, este de părere Cătălin Țibuleac.
În ceea ce privește activitatea administrativă a asociației, s-a propus scăderea cotizației pentru persoanele juridice, de la 2000 lei lunar, la 500 lei lunar, cu scopul de a atrage în cadrul asociației cât mai mulți operatori din turism. Aceasta ar putea reprezenta o soluție pentru îmbunătățirea bugetului AMDTDD.
Totodată, au fost făcute propuneri pentru ocuparea celor două locuri rămase vacante în Consiliul Director al asociației, după decesul omului de afaceri Cornel Găină și retragerea Primăriei Tulcea. Cele două propuneri înaintate, asupra cărora se așteaptă votul membrilor, până vineri, 12 februarie, sunt Marius Strat (reprezentantul Consiliului Județean Tulcea) și Silviu Rahău (reprezentantul Primăriei comunei Crișan).
Reamintim că Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării reprezintă platforma de parteneriat public-privat la nivelul județului Tulcea, fiind construită pe structura OMD, forma agreată de Uniunea Europeană pentru promovarea unei destinații turistice, cu aderarea voluntară a agenților economici, alături de primării și Consiliul Județean. Ideea de OMD este valabilă și necesară nu numai în Tulcea, dar și peste tot în lume. Acest tip de parteneriat public-privat este cea mai bună formă a unui model de dezvoltare și promovare turistică. Conceptul de OMD are la bază dialogul, comunicarea și cooperarea.
Be the first to comment