FOTO VIDEO Accident în curba de la Cataloi, Tulcea, din cauza vitezei excesive. Un BMW a rupt parapetul și a “zburat” 40 metri peste câmp

Accident grav la Cataloi. FOTO ISU Delta
Accident grav la Cataloi. FOTO ISU Delta

Teribilul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 12.00 a zilei de 7 ianuarie. Doi bărbați de 27, respectiv 25 ani se aflau într-un autoturism BMW care gonea cu viteză de la ieșirea din Cataloi, către localitatea tulceană Nalbant.

În curba de la Cataloi, zona unde au loc foarte multe accidente rutiere, mașina a părăsit carosabilul, a rupt un parapet metalic și a aterizat la 40 metri distanță, pe câmp.

Pompierii de la ISU Delta au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un SMURD, o autospecială de descarcerare grea și 11 subofițeri. La accident s-a deplasat inclusiv directorul Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea, doctorul Dumitru Vâlcu.

Salvatorii au constatat că bărbatul de 27 ani era inconștient, așa că au solicitat intervenția elicopterului SMURD. În tot acest timp, cel de 25 ani era stabil, așa că s-a luat decizia transportării lui la Spitalul Județean Tulcea.

Anchetatorii spun că ambele victime sunt din Tulcea. Ionuț G, de 25 ani a rămas internat la Spitalul din municipiu, în timp ce Răzvan C, de 27 ani a fost dus la Spitalul Județean Galați.

Polițiștii tulceni fac acum cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*