Pompierii Stației Babadag au fost solicitați să intervină luni, 20 iunie, în jurul orei 19.00, pentru stingerea unui incendiu produs la o combină agricolă, în apropiere de localitatea Sarichioi.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului a intervenit un echipaj cu o autospecială de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sarichioi.
„Intervenția a fost una destul de dificilă pentru că în rezervoarele combinei se află o cantitate destul de mare de combustibil și ulei care se reaprindeau din cauza temperaturilor ridicate”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.
Incendiul a fost stins după aproape trei ore, dar utilajul agricol a ars în proporție de 50 la sută. Focul nu a provocat și alte pagube la culturile din apropiere.
Cauza probabilă a incendiului – efectul termic al unor substanțe incendiare aprinse. Se pare că un furtun de ulei, de înaltă presiune s-a spart și uleiul a curs pe componente mecanice încinse și astfel a pornit focul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Duminică, 22 decembrie, începând cu ora 09.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea vor participa la ceremonialul militar […]
Be the first to comment