În urma a patru percheziții efectuate în Tulcea, a fost destructurată o grupare infracțională specializată în fapte de proxenetism pe teritoriul Olandei, Germaniei, Spaniei și Elveției.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității din Tulcea și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 4 percheziții domiciliare la locuințele unei femei și a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 55 de ani, toți din orașul Măcin, județul Tulcea.
Acțiunea a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în infracțiuni de proxenetism, fapte comise în Olanda, Germania, Spania și Elveția, în perioada 2013-2020.
La percheziții au fost ridicate sau indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor două autoturisme de lux, 39.400 de euro, 9.575 de lei, 10 telefoane mobile, precum și alte mijloace cu valoare probatorie în cauză.
Cele patru persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Tulcea, pentru audieri. Trei dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism.
La data de 14 mai, cei trei au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și Biroului Analiza Informațiilor Tulcea.
Be the first to comment